Loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Turda-Sebeş vor fi deschise circulaţiei la sfârşitul acestei luni

Loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Turda Sebeş vor fi deschise circulaţiei la sfârşitul acestei luni, au declarat pentru Făclia de Cluj surse din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Totodată, potrivit informaţiilor obţinute, podul de peste Someş care face legătura între tronsonul Turda-Gilău şi Gilău-Nădăşelu al autostrăzii Transilvania, va fi dat în folosinţă în luna septembrie.
Directorul general al CNAIR, Narcis Neaga şi directorul DRDP Cluj, Radu Băruţă au inspectat în aceste zile mai multe lucrări de infrastructură rutieră din zona Transilvaniei iar în urma discuţiilor avute cu constructorii au primit asigurări că pe loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Turda-Sebeş se va putea circula începând cu sfârşitul acestei luni iar podul de peste Someş va fi finalizat în luna septembrie. Conform datelor de la CNAIR, în 14 aprilie a.c. au fost finalizate lucrările la lotul 3 de autostradă Turda-Sebeş între Aiud şi Decea, iar în mai au fost finalizate lucrările la lotul 4 între Decea şi Turda. În privinţa lotului 2 dintre Aiud şi Alba Iulia, până acum s-au executat 44 la sută din lucrări, urmând să fie finalizate în luna octombrie a acestui an. La Lotul 1 dintre Alba Iulia şi Sebeş s-au realizat tot 44 la sută din lucrări, termenul de finalizare fiind noiemrie 2019.
Cât priveşte podul de peste Someş care face legătura între tronsonul Turda-Gilău şi Gilău-Nădăşelu al autostrăzii Transilvania, până acum s-au executat 28,8 la sută din lucrări.
Construcţia podului în lungime de 320 de metri va face posibilă deschiderea traficului pe tronsonul de autostradă Gilău – Nădăşelu, lung de 8,7 kilometri. Valoarea de semnare a contractului este de 25.675.230,51 lei fără TVA. Precizăm că lucrările la tronsonul de autostradă Gilău-Nădăşelu s-au finalizat de mai multe luni, însă acesta nu poate fi dat în folosinţă din cauză că nu s-a reuşit, până acum, construirea podului de peste Someş.
Legat de tronsonul de autostradă Nădăşelu-Mihăieşti, din datele prezentate de CNAIR reiese că nu sunt mari şanse ca acesta să fie construit prea curând.
Şi asta pentru că, nu demult, a fost reziliat contractul cu firma ICM S.p.A. – Viaponte Rom S.R.L., societatea care a câştigat licitaţia pentru execuţia lucrărilor pe această porţiune.

C.P.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *