Locuinţele continuă se se scumpească în Cluj-Napoca

Luna trecută, pretențiile vânzătorilor s-au majorat ușor la nivel național, inclusiv în Cluj-Napoca, unde s-a înregistrat a doua mare creştere a preţului locuinţelor din ţară, oraşul nostru continuînd să fie pe prima poziţie în ţară la capitolul celor mai scumpe locuinţe.

Conform datelor furnizate de site-ul specializat imobiliare.ro, prețul mediu solicitat, atât pentru locuințele vechi, cât și pentru cele noi, a ajuns la 1.200 de euro pe metru pătrat util, cu 0,3% mai mult decât la finele lunii trecute (când media era de 1.197 de euro pe metru pătrat). Cele mai mari creșteri de preț au fost consemnate în Timișoara, Cluj-Napoca și București.

În Cluj-Napoca, după scăderea de 0,2% din februarie, în martie, prețurile apartamentelor au revenit pe creștere. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, așteptările proprietarilor s-au majorat, per ansamblu, cu 1,6%, de la 1.460 la 1.483 de euro pe metru pătrat util. Locuinţele din blocurile vechi s-au scumpit cu 1,4% (de la 1.515 la 1.536 de euro pe metru pătrat), iar în cele nou-construite cu 1,9% (de la 1.401 la 1.427 de euro pe metru pătrat).

Campioan la majorarea preţurilor a fost orașul de pe Bega, unde valoarea medie de listare a unui apartament, indiferent de anul construcției, este cu 1,7% mai mare decât luna trecută, situându-se la 1.187 de euro pe metru pătrat util (față de 1.167 de euro pe metru pătrat). În Timişoara, locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,8% (de la 1.170 la 1.191 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi de la 1.155 la 1.176 de euro pe metru pătrat.

În București, după saltul de 2,8% din februarie, avântul prețurilor s-a mai temperat în martie, astfel că un apartament poate fi achiziționat în prezent cu 1.316 euro pe metru pătrat util – ceea ce echivalează cu un plus de 1,1% față de luna precedentă. Locuințele din blocurile vechi s-au scumpit cu 1,2% (de la 1.204 la 1.219 euro pe metru pătrat util), iar cele noi au avut o creștere de 1,1% (de la 1.371 la 1.386 de euro pe metru pătrat util).

În Constanța, suma medie solicitată pentru apartamente a ajuns la 1.114 euro pe metru pătrat util, cu 0,4% mai mult decât la finele lunii precedente (când se situa la 1.110 euro pe metru pătrat). Apartamentele vechi s-au apreciat cu 1,3%, de la 1.095 la 1.109 euro pe metru pătrat util, însă cele noi s-au ieftinit cu 2,3%, de la 1.154 la 1.128 de euro pe metru pătrat.

Dintre cele șase centre universitare analizate, Braşovul a avut cea mai mică marjă de creștere a prețurilor, respectiv 0,3% – de la 1.013 la 1.016 euro pe metru pătrat util. Apartamentele vechi s-au scumpit cu 1,1% (de la 1.019 la 1.030 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi s-au ieftinit cu 0,6% (de la 997 la 991 de euro pe metru pătrat).

Iașiul este singurul dintre orașele analizate în care prețurile apartamentelor au scăzut. Astfel, așteptările proprietarilor s-au diminuat, per ansamblu, cu 1,8% (de la 990 la 972 de euro pe metru pătrat util): locuințele vechi s-au depreciat cu 0,6% (de la 967 la 961 de euro pe metru pătrat), iar cele noi s-au ieftinit cu 2,2% (de la 1.001 la 979 de euro pe metru pătrat).

Din păcate, din câte se poate observa, cu un preţ mediu de 1.483 de euro pe metru pătrat util, oraşul nostru continuă să ocupe primul loc al clasamentului celor mai scumpe locuinţe, devansând chiar şi capitala ţării,unde preţul mediu este de ”numai” 1.316 euro pe metru pătrat util.

Preţ mediu apartamente

Cluj-Napoca 1.483 de euro pe metru pătrat util

București 1.316 euro pe metru pătrat util

Timişoara 1.187 de euro pe metru pătrat util

Constanța 1.114 euro pe metru pătrat util

Braşov 1.016 euro pe metru pătrat util

Iași 972 de euro pe metru pătrat util

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *