Liderii UDMR – plângăcioşi, precum un ţânc răzgâiat

 • Uniunea clamează nevinovăţia Annei Horváth •

Liderii UDMR nu contenesc să se plângă de Justiţia română şi să critice deciziile acesteia. Prin intermediul unui comunicat de presă transmis pe adresa redacţiei, liderul Uniunii, Kelemen Hunor, susţine că formaţiunea pe care o reprezintă a constatat, cu regret,  „reeditarea unui nou capitol în campania de discreditare a Annei Horváth”. Acesta spune că după ce în luna octombrie a anului trecut, Direcţia Naţională Anticorupţie a lansat, la adresa acesteia, o serie de acuzaţii în legătură cu posibilitatea săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă şi a demarat cercetări în acest caz, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a adus noi acuzaţii şi a depus  plângere penală la Direcţia Naţională Anticorupţie, sub suspiciunea săvârşirii de către Horváth Anna a infracţiunii de conflict de interese. „În procedurile ANI, acest tip de denunţ imediat – prin care politicianul implicat este privat de dreptul de a demonstra, mai întâi, prin recurs la decizia administrativă, că acuzaţiile prezentate sunt nefondate – constituie o excepţie, în mod clar discriminatorie şi ridică suspiciunea de abuz”, acuză Kelemen, precizând că potrivit comunicatului ANI, Horváth Anna este acuzată că în anul 2013, în perioada exercitării mandatului de viceprimar, a participat la şedinţa Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca în cadrul căreia a fost adoptată o hotărâre prin care s-a dispus alocarea unei finanţări pentru proiecte culturale către mai multe ONG-uri clujene, printre care şi Asociaţia Claudiopolis, în cadrul căreia Horváth Anna deţine calitatea de preşedinte, dar şi Universităţii Sapientia, din partea căreia a beneficiat de foloase prin intermediul contractelor încheiate în calitate de cadru didactic.

„În informarea trimisă către ANI, încă în luna ianuarie a acestui an, Horváth Anna a precizat faptul că, în conformitate cu prevederile legii, în luna iunie 2012 – deci cu 8 luni înaintea adoptării Hotărârii Consiliului Local – a demisionat, printr-un act notarial, din funcţia de preşedinte al Asociaţiei Claudiopolis. De asemenea, viceprimarul a informat ANI şi cu privire la faptul că s-a aflat în relaţie contractuală cu Universitatea Sapientia doar în perioada dinaintea obţinerii mandatului de consilier local, mai exact în anii 2008, 2009 şi 2010. Raportul de muncă încheiat nu a făcut parte din categoria contractelor interzise de lege – contract individual de muncă sau contract comercial – ci a fost un contract de colaborare, în calitate de cadru didactic, cu plata pe oră. Sumele totale încasate pentru aceste servicii au fost următoarele: 700 lei în 2008, 1.100 lei în 2009 şi 1.400 lei în 2010”, afirmă liderul UDMR.

Dacă explicaţiile pot fi acceptate – chiar dacă nu este tocmai normal să fie făcute prin intermediul presei, Kelemen nu se lasă şi continuă agresiv la adresa autorităţilor statului român: „S-a dovedit din nou că, astăzi, în România nu se poate vorbi de stat de drept. Aşa cum am subliniat de mai multe ori, ţara este guvernată de organizaţii de forţă, procurorii îşi exercită puterea de influenţă foarte mare asupra deciziei judecătorilor, ceea ce este inacceptabil, mai ales într-o ţară a Uniunii Europene”, comentează preşedintele Uniunii. Acesta mai susţine că, în calitate de viceprimar, dar şi de politician al Uniunii, Horváth Anna a demonstrat întotdeauna, prin atitudinea sa, că, „deşi în aceste condiţii, în care interpretarea legislaţiei este dificilă, nu trebuie să ne lăsăm intimidaţi”, nu există alternativă la reprezentarea intereselor comunităţii maghiare. „Prin urmare, trebuie să milităm întotdeauna pentru susţinerea drepturilor noastre, să ne desfăşurăm activitatea politică întotdeauna cu onoare, integritate şi curaj. Uniunea continuă să creadă în nevinovăţia Annei Horváth”, arată Kelemen, în încheierea comunicatului.

A.S.

Articole din aceeasi categorie