Liceul de arte vizuale “Romulus Ladea” Cluj – Napoca

Atelierele Festival “Romulus Ladea”. Generic atrăgător: Chipul oraşului meu

Festivalul „Romul Ladea” este alcătuit dintr-o suită de evenimente culturale simultane al căror obiectiv general este implicarea activă a tinerilor elevi, cu vârsta cuprinsă între 9 și 19 ani într-un dialog cultural național și internațional, precum și participarea la un act de educație culturală în domeniul artelor vizuale. Festivalul în sine are ca obiectiv promovarea artiștilor aspiranți într-un dialog cu profesioniștii, comunitatea locală și creșterea vizibiltății orașului Cluj în plan național și internațional. Este marcarea a 70 de ani de activitate a Liceului de arte vizuale „Romulus Ladea”, unitate vocaţională de elită pe plan naţional.

În datele de 11, 18 si 25 mai , între orele 10.00- 12.00, se vor organiza trei workshop – uri creative la care sunt invitați să participe atât copiii cât și părinții sau bunicii lor, sub îndrumarea a doi profesori de specialitate ai Liceului de Arte Vizuale ”Romulus Ladea. Aceste ateliereparticiparea elevilor este gratuită – se vor finaliza prin expoziția – concurs cu premii ”Amprenta Imaginației organizată la Liceul de Arte Vizuale ”Romulus Ladea”.

Atelierele Amprenta Imaginaţiei fac parte din Festivalul ‘Romulus Ladea’, ajuns anul acesta la ediţia 20 – a. Festivalul în sine, este mult, mult mai bogat în evenimente, în primul rând, reiau ideea, datorită aniversării celor 70 de ani de Liceu de arte vizuale, o existenţă frumoasă, jalonată de numeroase realizări naţionale şi internaţionale la nivel de profesori şi elevi.

Titlul generic sub care se desfăşoară atelierele este extrem de interesant şi ofertant, Chipul oraşului meu, copiii urmând să se exprime în tehnici şi mijloace artistice din cele mai diverse (colaj, machete, desene, pictură,…)

.Atelierul de sâmbătă 11 mai, este unul creativ şi se desfăşoară sub îndrumarea artiştilor Maria Reichert Sârbu, Iulian Cîmpian şi Hermina Csata; al doilea atelier, 18 mai, îi are drept coordonatori pe Oana Butuşină şi Ioana Bortiş, în timp ce atelierul din 25 mai este coordonat de Oana Butuşină şi Roxana Salanţă.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie