Liberalii clujeni vor vota cum vor dori la Congresul PNL

Fiecare delegat al PNL Cluj va putea vota la Congresul din 17 iunie conform opţiunii pe care o are, neexistând un mandat expres din partea organizaţiei pentru susţinerea uneia dintre moţiuni. PNL Cluj a anunţat că eventualele semnături pentru susţinerea unei moţiuni ale unor membri ai PNL Cluj vor fi făcute strict în nume personal şi nu vor angaja partidul. „Delegaţii liberali la Congresul PNL din 17 iunie vor vota Biroul Politic Judeţean al PNL Cluj reunit în 14 mai 2017 în şedinţă statutară, au hotărât, cu unanimitate de voturi, ca la Congresul PNL din 17 iunie să nu existe un mandat expres pentru delegaţi în sensul susţinerii uneia dintre moţiunile depuse spre a fi supusă votului, lăsând această decizie la aprecierea acestora.

Eventualele semnături pentru susţinerea unei moţiuni, ale unor membri ai PNL Cluj, vor fi realizate strict în nume personal şi nu vor angaja în niciun fel poziţia întregii filiale” a anunţat PNL Cluj. Până acum nu s-a stabilit exact câţi delegaţi va avea PNL Cluj la Congresul din 17 iunie, însă conducerea organizaţiei judeţene se aşteaptă să poată trimite la alegeri între 170 şi 200 de membri.

C.P.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *