Lecție de mediu în aer liber pentru elevii clujeni

Peste 50 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din Cluj-Napoca au participat miercuri, 12 iunie, în Parcul Sportiv Universitar „Iuliu Hațieganu”, la o lecție de mediu și ecologie predată de reprezentanții Facultății de Știința și Ingineria Mediului din cadrul Universității Babeș-Bolyai.

Lecția a cuprins un traseu tematic ghidat, dedicat arborilor remarcabili și biodiversității, specialiştii UBB vorbindu-le elevilor din clasele a II-a şi a IV-a despre importanța spaţiilor verzi, a protecţiei mediului şi despre rolul arborilor în menținerea calității aerului și în ce privește biodiversitatea.

În opinia organizatorilor, protecţia mediului ar trebui să fie „o deprindere firească a tinerelor generaţii”, scopul unor astfel de lecții fiind tocmai acela de a conștientiza comunitatea cu privire la impactul fiecăruia dintre noi asupra mediului înconjurător.

Potrivit acestora, copiii care au participat la lecţia în natură din Parcul Sportiv Universitar „Iuliu Hațieganu” au promis că „vor fi mult mai atenţi cu spaţiile verzi şi vor încerca să îşi implice şi colegii în acţiuni de protejare a mediului”.

M. T.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *