Lecţia lui Klaus Iohannis

Este o situaţie fericită, după părerea mea, că preşedintele României, înainte de a fi fost om politic, primar şi apoi lider de ţară, este în primul rând profesor. Nu cu mult timp în urmă, un intelectual-vedetă dâmboviţeano-riveran îl persifla „simpatic” pe Klaus Iohannis că este doar un oarecare „profesor la un liceu din Ardeal” care nu ar avea un corespunzător potenţial sau nivel necesar unui preşedinte de ţară. N-ar trebui  să uite în nici un chip „minţile” dâmboviţene că, odinioară, profesorul de liceu din Ardeal, Gheoghe Lazăr din Avrig, i-a aşezat pe calea luminilor şi civilizaţiei europene.

Toate acestea pot trimite astăzi către o lecţie pe care Klaus Iohannis a predat-o cu ocazia vizitei sale în SUA, lecţie care are destinatari multipli. În primul rând, „modestul profesor de la un liceu din Ardeal” a predat celui care îmbăţoşat şi sentenţios îl persifla pe acest modest profesor cu lecţia lui „tace şi face”. Tăcutul Iohannis, căruia, de altfel, şi unii ziarişti istericoşi îi cereau ţipător să vorbească, să se implice, ziarişti a căror anvergură a înţelegerii este până la genunchiul broaştei, a dat acestora o lecţie de cum trebuie reprezentată şi condusă responsabil o ţară prin fapte şi nu prin vorbe goale şi multe.

În al doilea rând, K. Iohannis, prin rapiditatea şi eficienţa realizării vizitei sale în America, a făcut, totodată, o selecţie în ceea ce priveşte echipa care l-a însoţit, în sensul că nu i-a invitat pe cei care stau cu fundul în două luntri, ca de pildă ministrul de Externe, care este cu un ochi la slănină şi cu unul la… Putin-ă. Este vorba de cei care sunt extraşi din falanga serviciilor secrete şi a diplomaţiei ce consumă, în taină, prosovietismul, adică cei care l-au trădat în 1989 pe Ceauşescu, dar care s-au reinventat în trepăduşi proeuropeni şi proatlantişti, duplicitari şi predispuşi, în orice moment, a trăda şi a defecta.

În al treilea rând, profesorul de liceu din Ardeal, ales preşedinte al României, s-a achitat de misiunea prezidenţială în sensul că prin exercitarea atribuţiilor sale de politică externă să asigure României alianţe şi garanţii destinate securităţii şi integrităţii sale statale. Trebuie să remarcăm în mod apăsat că a trecut neobservat faptul – poate în mod intenţionat – că preşedintele K. Iohannis, într-una dintre intervenţiile sau prelegerile sale la Washington, a amintit faptul că statul naţional român unitar, înfăptuit la 1 Decembrie 1918, s-a făcut şi cu sprijinul SUA, întrucât voinţa de unire a românilor transilvăneni şi bănăţeni a avut la bază principiile de drept internaţional ale autodeterminării elaborate de preşedintele de atunci al SUA, Woodraw Wilson. Acest exerciţiu admirabil de istorie şi memorie a evidenţiat o atitudine patriotică eficientă, şi nu folclorizată şi stridentă, de a converti acel eveniment al trecutului într-o inteligentă acţiune politică de a reactiva astăzi garanţiile SUA privind statalitatea şi integritatea României. Este o lecţie dată patrioţilor lătrători şi găunoşi de către un preşedinte sas, dar mai ales o lecţie de o mare anvergură politică destinată unor lideri istericoşi şi nemântuiţi de la Budapesta. Aceştia, aflaţi în lamentaţiile incurabile ale Trianonului, intensificate acum, în preajma Centenarului Marii Uniri, îşi etalează din ce în ce mai acut demonia grandorii pierdute. Patologiile revizioniste care devin tot mai revanşarde au primit însă o puternică lovitură terapeutică din partea preşedintelui K. Iohannis. Cert este că această cuvântare a lui K. Iohannis provoacă o nouă undă de depresie în care a intrat trianonistul Viktor Orban, anacronic, dar mai ales, ridicol.

Lecţia predată de Iohannis include, cred, şi seminarul pe tema anticorupţiei pe care l-a susţinut în ianuarie-februarie 2017 la Guvern şi în spaţiul public. Acest seminar a fost foarte bine evaluat la Casa Albă şi de opinia publică internaţională. Cred că aceste aprecieri vor produce frisoane şi insomnii unor politicieni români suspectaţi de acte de corupţie sau în curs de cercetare judiciară, politicieni aflaţi la guvernare dar şi în opoziţie, făcând, în acest sens, referire specială la liberalul „metafizic” care este insul ce deţine preşedinţia Senatului (insul poate fi omologat ca un termen „electric” liberal!).

O ultimă destinaţie a lecţiei lui K. Iohannis este dată celor care, nemulţumiţi de România şi poporul român, adică românii hipercritici şi dezabuzaţi, sunt răspândaci ai tuturor spaimelor şi frustrărilor posibile. Este vorba de o lecţie pentru demnitate, încredere şi optimism. Redobândirea încrederii în noi a fost principalul mesaj al discursului de învestitură din Parlamentul României susţinut de preşedintele K. Iohannis în decembrie 2016. Este o lecţie pe care o predă în continuare cu o perseverenţă tăcută, dar eficientă.

Doru Radosav

Articole din aceeasi categorie

4 Responses to Lecţia lui Klaus Iohannis

  1. I.-A. Doja-F.

    Șase aliniate și mai multe fraze pline de real conținut. Ultima din penultimul aliniat m-a făcut să mă gîndesc la un posibil (nu am ghilimele) PROTOCOL secret al Alianței D.-T. prin care cât mai repede nr.2 în stat să ia locul nr.-lui unu.

  2. Florea

    MI se pare un laudatio exagerat. Domnul autor pare că vrea să dea lecții tuturor ziaristilor care și-au permis să ia atitudine față de muțenia lui Hanți. Probabil va trebui să mai așteptăm pentru a înțelege ceea ce a vrut domnia sa să ne transmită sau să transmită cuiva.

  3. georgiana feldein

    E un editorial mai vub decât a lui radosav marga, cel a lui Marius Marinescu de la Sibiu http://www.justitiarul.ro/tradatorii-sunt-recompensati/

  4. ger

    Sincere felicitári (din Bavaria) pentru acest excelent articol.