Lansare de CD şi concert de colinde susținut de elevi, la Mintiu Gherlii

În organizarea Parohiei Ortodoxe Mintiu Gherlii (preot paroh Marius Ormenişan), la sfârşitul săptămânii trecute a avut loc un important eveniment artistic, prilejuit de lansarea unui CD a doi tineri interpreţi de muzică populară, elevii Larisa Gurzău şi Daniel Farcaş, urmat de concertul de colinde „Noi umblăm să colindăm”.

Sala Casei de cultură din incinta Primăriei comunei Mintiu Gherlii s-a umplut până la refuz, peste 500 de spectatori asistând la acest eveniment important din cariera artistică a celor doi protagonişti. Larisa Gurzău din Gherla este elevă în clasa a VI-a a Liceului Teoretic „Petru Maior”, iar Daniel Farcaş este elev la Reghin. Cei doi protagonişti ai frumoasei manifestări culturale de la Mintiu Gherlii (la Gherla, efectiv nu s-a găsit o sală disponibilă pentru o astfel de lansare, aşteptată cu mult interes de amatorii folclorului din zonă) au prezentat în faţa publicului un CD (primul în activitatea lor muzicală) cuprinzând nu mai puţin de 12 colinde, începând cu piesa „Noi umblăm să colindăm” și terminând cu „Fluierul cel păstoresc”. Invitatul special al după-amiezii a fost apreciata interpretă de muzică populară, doamna folclorului someşan, Marinela Zegrean Istici, care a fost şi gazda acestui frumos spectacol, ce va rămâne mult timp în amintirea micilor solişti, dar şi a celor care au fost prezenţi  în sală.

Nu întâmplător, în cadrul concertului a evoluat şi Grupul „Zestrea” Gherla,  coordonat de prof. Constantin Istici, formaţie în care, la vârsta de 3 ani și jumătate, a debutat Larisa Gurzău. Cu acest grup de mare valoare Larisa a cunoscut multe satisfacţii, participând cu mare succes la diferite festivaluri şi concursuri organizate în ţară, ultima izbândă având loc recent, în cadrul Festivalului „Pro Muzica”, de la Craiova, unde gherlenii au câştigat Marele Trofeu, Larisei Gurzău revenindu-i  Marele Trofeu la categoria ei de vârstă. În cursul lunii decembrie, Grupul „Zestrea” va onora două festivaluri organizate la Focşani şi la Bucureşti. Deci, activitate intensă pentru acest ansamblu consacrat, rezultatul  proiectului coordonat de prof. Constantin Istici (tot dânsul este şi autorul proiectului  Festivalului „Tinere speranţe”).

În cuvântul ei, Larisa a rememorat primele evoluţii în cadrul acestui grup, dar i-a mulţumit şi domnului Nelu Moţoc de la Ansamblul „Doina”, din Cluj-Napoca, pentru sprijinul acordat, cu ansamblul clujean  eleva din Gherla efectuând în această vară un turneu de mare succes în … Taiwan.

În cadrul reprezentaţiei de la Mintiu Gherlii au mai urcat pe scenă: Ceata de colindători „Vestitorii”, aparţinând Şcolii Gimnaziale din localitate, coordonată de directoarea şcolii, prof. Elisabeta Farcaş; cursanţii secţiei externe canto popular  Gherla din cadrul Şcolii Populare de Artă „Tudor Jarda” Cluj, coordonați de Ioan Dordoi, corepetitor Emil Mihaiu; Orchestra mică de viori „Ardealul”, condusă de Emil Mihaiu; Grupul Studenţilor Teologi „Coralos” din Cluj-Napoca şi cunoscuţii interpreţi de muzică populară Marinela Zegrean Istici și Raul Oltean, ambii susţinând un recital aplaudat la scena deschisă.

Au mai delectat publicul cu colinde frumoase de Crăciun tinerii Dragoș Câmpean și Roxana Pop. Cum este normal, la sfârșit au apărut în fața asistenței eroii concertului,   Larisa Gurzău și Daniel Farcaş, care au mai interpretat două piese, publicul cântând alături de cei doi elevi ambiţioşi şi talentaţi. Un final încântător şi emoţionant, ce a încheiat una din cele mai reuşite spectacole folclorice desfăşurate în acest an în împrejurimile municipiului Gherla.

Parteneri în organizarea lansării CD-ului şi a concertului de colinde au fost Primăria comunei Mintiu Gherlii şi Şcoala Gimnazială din localitate, un merit incontestabil revenind preotului Marius Ormenişan, sufletul acţiunilor religioase şi culturale din comună.

Szekely  Csaba

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *