Lansare de carte la Gherla

Muzeul de Istorie Gherla va fi joi, 6 iunie a.c.,  gazda unei manifestări culturale aparte. Începînd cu ora 18, în Sala Francofonă va avea o dublă lansare de carte. Gherleanca Puşa-Lia Popan, o prezenţă constantă în viaţa culturală gherleană, aflată la a cincea carte, va lansa volumul de poezie Versuri dăruite dulci-amare. Alexandru Maier, gherlean şi el, va ieşi în faţa publicului pentru întîia oară în calitate de autor. El debutează cu două cărţi, Parcă…, o sensibilă nuvelă psihologică, şi cu culegerea de poeme Dor de dincolo.

Despre noile apariţii editoriale vor vorbi în cadrul manifestării: dr. Mihai Meşter, directorul Muzeului de Istorie Gherla, şi scriitorii Iulian Dămăcuş, Toader Ungureanu şi Voichiţa Pălăcean-Vereş, director al Editurii Napoca Nova, la care au apărut cele trei titluri.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare