Lansare de carte: Două cărţi, doi autori. De la “Iluzia singurătăţii” la “101 poeme vii”

Editura Ecou Transilvan vă invită joi, 27 septembrie, 13. 00, la prezentarea volumelor: Iluzia singurătății, autor Vasile Tărțan și 101 poeme vii, autor Teodor Curpaș. Evenimentul va avea loc la sediul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, iar cărțile vor fi prezentate de Felician Pop, Rodica Scutaru Milaș, Eugen Cojocaru, Victor Constantin Măruțoiu, moderatorul acestei întâlniri fiind doamna Irina Petraș. Invitați speciali sunt Elena Ramona Doleanu, formația Cantellion (Iris Adina Morar, Cătălin Moraru, Marius Surdu, Mălin Vacariu).

Vasile Tărțan, absolvent al Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj, plecat de peste 35 de ani în Germania, este un om minunat care iubește frumosul în muzică, literatură, artă, fiind totodată un cântăreț de operă foarte apreciat. Domnul Tărțan scrie cu o tenacitate aparte versuri de o înaltă intensitate, înzestrate cu multe adevăruri revelate, semnificații ascunse, armonizând lumina cu întunericul, purtându-ne de la căutarea de sine spre împlinirea prin dragoste. Prin poezie Vasile Tărțan reușește să se elibereze prin condei, reușind să trăiască cu rost pe scena vieții, muzica și poezia fiind aripile sufletului lui.

Autorul evidenţiază lumea interioară a trăirilor sale, o poveste romanțată prin geneza și iluzia singurătății, o frântură din această lume, care este o luptă continua cu noi înșine. Vasile Tărțan, fost elev al profesorului Teodor Curpaș, scoate la lumină bucuriile și tristețile, zilele pline de lumină sau cele mai întunecate, fiind un colindător prin multitudinea de sfere ale stărilor personale.

Profesorul Teodor Curpaș va rămâne pentru posteritate o mare valoare în panteonul culturii româneşti, având o viață plină de realizări frumoase în domeniul literar și nu numai, constituind un exemplu de urmat şi un model pentru tinerele generații. Teodor Curpaș, un bun preot al sufletului, are înțelepciunea de a discerne binele de rău, depășind orice problemă cu succes, nu se lamentează și nu adună tristețe și frustare în adâncul sufletului, iar datorită acestor calități este un spirit tânăr și un neobosit creator, reușind cu multă ușurință, pasiune, pricepere și talent, dar mai ales cu rigoare profesională, să-și pregătească emisiunea pentru televizune, intitulată ”Oameni și fapte”, în care scoate la lumină reușitele oamenilor din lumea culturală.

Nadia Fărcaș

Articole din aceeasi categorie