La Suceava, expoziţia itinerantă „Clujul – oraşul-comoară” a suscitat un mare interes!

“Vine Clujul pe la noi”, glumea înainte de vernisajul expoziţiei itinerante de grafică şi pictură “Clujul – oraşul comoară”, de la Suceava – joi, 6 iulie 2017 – domnul Ion Băiţan, directorul Şcolii de Arte din localitate, un bucovinean “numa` suflet”, făcând referire la cunoscuta emisiune televizată de folclor. “Aceasta este, practic, a treia colaborare a Şcolii de Arte “Ion Irimescu” din Suceava cu Şcoala de Arte din Cluj, după două prezenţe ale noastre la Cluj-Napoca, prima dată cu o expoziţie în 2016, la “Seara Artelor” şi apoi, cu o alta, la proiectul “Trei inimi româneşti”, dedicat Zilei Naţionale. Ni se pare nemaipomenit de binevenită pentru cursanţii şi experţii şcolilor de arte această acţiune şi ar fi necesar ca genul acesta de schimburi să fie preluat şi de alte şcoli din ţară”, ne-a mărturisit domnia sa. Şi, în cocheta sală de expoziţie a Muzeului Bucovinei – ansamblu ajuns, prin bani europeni la un nivel incredibil de ridicat de modernizare, de-a dreptul futurist – am remarcat un extraordinar interes din partea numeroşilor suceveni pentru cele 47 de lucrări ale expoziţiei de pictură şi grafică ale clujenilor, cărora li s-au adăugat şi zece lucrări ale gazdelor, reunite într-un ciclu intitulat “Lumina Nordului”. Cât despre creaţiile clujenilor, acestea au fost valorificate – aşa cum mărturisea şi dl. Vasile Corpodean, managerul Şcolii de Arte Cluj, iniţiatorul ideii care a demarat în anul 2014 – în cadrul proiectelor “Clujul – oraşul-comoară” (2015), “Clujul văzut de un oşean” (2015) şi “Detalii clujene” (2017) – prin expoziţii deschise până acum la Timişoara, Bucureşti, Brăila, Botoşani, Baia Mare, Oradea, Reşiţa, Satu Mare, Târgu Mureş, Bistriţa, Alba Iulia, Turda şi vernisate inclusiv la Chişinău (Republica Moldova) şi Cernăuţi (Ucraina). De altfel, remarca directorul adjunct al Muzeului Bucovinei, Ion Mareş, “aceasta e prima noastră colaborare expoziţională cu Clujul şi ne bucurăm pentru că lucrările aparţin cursanţilor unei şcoli cunoscute în ţară – şi nu numai – expoziţie cu un parcurs amplu, având ca temă Clujul arhitectonic, istoria, arhelologia, constituind totodată şi domeniul în care conlucrăm cu colegii de la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca”.

Un drum de câteva zeci de kilometri a parcurs, de la Botoşani, şi dl. Liviu Andronic, managerul Şcolii de Arte Botoşani – care le-a adresat clujenilor câteva cuvinte înflăcărate de salut – dornic să fie alături de cei împreună cu care a susţinut, atât domnia sa, cât şi cursanţii instituţiei pe care o conduce, în anul 2015, un splendid spectacol de Ziua Naţională, în Sala “Şantier” a Şcolii de Arte Cluj! E important să vorbim şi de prezenţa în număr apreciabil a televiziunilor din zonă şi a jurnaliştilor din presa scrisă, care au mediatizat, pe larg, evenimentul – atât înainte cât şi după desfăşurarea lui, dovadă de netăgăduit a interesului pentru cultură a publicului bucovinean! O prezenţă insolită şi, totodată extrem de apreciată a fost cea a renumitului caricaturist şi grafician Mihai Pânzaru – PIM, om de mare cultură care, în stilu-i dezinvolt, după ce a povestit cu autorul acestor rânduri despre literaţii bucovineni stabiliţi la Cluj-Napoca – de pildă poetul Marcel Mureşanu sau regretatul prozator Radu Mareş – ne-a mărturisit: “Şcolile trăiesc prin profesorii lor – şi la fel se întâmplă şi la Cluj şi Suceava. Schimbul acesta de experienţă e impresionant şi plăcut, astfel că abia aşteptăm să venim la voi ca să mâncăm varză à la Cluj şi, la Şcoala de Arte, artă “pe pâine”. Acestea sunt mesajele schimburilor de experienţă, făcute între cadre – prin elevii lor – ceea ce e foarte important. “Vivat academia, vivant professores”! Un scurt expozeu, pe tema denumirii expoziţiei, “Clujul – oraşul-comoară”, a avut şi referentul cultural Sorin Grecu. Acesta a făcut şi o succintă istorie a titulaturii „Clujului – oraşul comoară”, referindu-se la diverşii domnitori şi principi din Evul Mediu – de la Sigismund de Luxemburg, Mathias Corvinul şi până la Mihai Viteazu – care, prin privilegiile acordate au ajutat municipiul să-şi câştige renumele mult râvnit de „oraş-comoară”.

La un moment dat zărim în public o figură din peisajul clujean al anilor trecuţi, un tânăr trecut uşor de 35 de ani. Omul se numeşte Sorin Baciu, un “produs” al şcolii clujene de pictură, cu studii la Universitatea de Arte şi Design, actulamente profesor la clasa de pictură a Şcolii de Arte din Suceava. Mărturiseşte acesta, cu modestie: “Funcţionez de circa şase-şapte ani aici, la Suceava. Clujul rămâne un moment important din viaţa mea, cu tot ce reprezintă el şi acesta mi-a provocat o deschidere a viziunii mele artistice, pe care am încercat să o implementez aici, la elevii mei. Întâlnirea cu colegii de la Şcoala de Arte din Cluj m-a bucurat, mai ales fiindcă am reuşit, în sfârşit, să-i cunosc pe reperezentanţii lor, chiar aici, la noi, la Suceava”. Evenimentul cultural a luat sfârşit cu un minirecital la vioară susţinut de cursanta Şcolii de Arte Suceava, Roxana Nicoleta Buleu, în vârstă de 13 ani.

Aşadar, o primă deplasare la Suceava a reprezentanţilor Şcolii de Arte Cluj-Napoca, prilej cu care a fost perfectată o nouă prezenţă în Bucovina a clujenilor: participarea, în luna noiembrie a acestui an, la Festivalul-concurs Internaţional de Folclor “Cântecele neamului”, ediţia a XI-a, cu un recital substanţial.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *