La Institutul Oncologic, şcoala

„Sunt convinsă că în viaţă nimic nu se petrece fără rost sau întâmplător. Chiar dacă nu percepem acest lucru în acest fel, eu am credinţa că tot ce facem, sau ne este dat să facem, e  legat de dragoste şi bunătate. Pentru mine nu există tristeţea provocată de un pahar gol, ci bucuria că mai există o picătură” – declara, într-un interviu din august 2016, prof. Mariana POP, inspector şcolar general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj.

Cu acest crez a demarat, în anul şcolar 2015-2016, unul dintre cele mai curajoase proiecte ale IŞJ Cluj, proiectul „Voluntari pentru Educaţie”, de pregătire şcolară a elevilor bolnavi de cancer, internaţi la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca.

Pornit „dintr-o mare durere” – după cum declara, în 2016, prof. Mariana Pop -, aceea de a fi pierdut doi elevi, amândoi bolnavi de cancer, în timpul examenului de Bacalaureat, proiectul a câştigat în scurt timp interesul şi aprecierea dascălilor clujeni, peste 150 dintre aceştia oferindu-se ca voluntari să ţină lecţii cu copiii internaţi la Oncologie. Aici, sala de clasă a fost înlocuită cu salonul de spital, sau cu holul spitalului, au fost lecţii ţinute, nu de puţine ori, la patul bolnavului, elevi şi profesori încăpăţânându-se să demonstreze că viaţa îşi poate urma un curs firesc indiferent de gravitatea bolii; că boala nu pune capăt dorinţei de a cunoaşte, de a te desăvârşi, nu pune capăt viselor, speranţelor şi mai ales nevoii de a da şi de a primi bunătate, apreciere şi, mai cu seamă, dragoste.

Vorbind despre „lecţia” pe care i-au dat-o elevii de la Institutul Oncologic, prof Mariana Pop spunea, tot în 2016: „Am văzut că poţi să înveţi chiar şi cu o perfuzie în braţ sau în burtă, că nu te plângi, chiar dacă te doare. Nu am auzit niciodată cuvinte şi nici nu am văzut atitudini care să exprime revoltă, deznădejde sau saturaţie, chiar dacă era de multe ori aşa. Câteodată am senzaţia că nouă, adulţilor, ne vine mai repede să acuzăm, să ne plângem de milă, să fim răi şi egoişti, decât acestor copii sau tineri”.

„Am învăţat multe de la copiii cu care lucrăm şi de la părinţii cu care interacţionăm: să nu judecăm, să preţuim viaţa aşa cum e, să avem un sens în tot ce facem, să facem cu drag şi responsabilitate, să ne învingem temerile şi, mai ales, să ne bucurăm împreună pentru fiecare moment bun al lor, respectiv al nostru” – declară acum, după încă un an de proiect, inspectorul şcolar general adjunct, prof. Mariana Pop.

– Aţi iniţiat şi aţi demarat, în anul şcolar 2015-2016, proiectul „Voluntari pentru Educaţie”, pentru elevii internaţi la Institutul Oncologic „Prof. dr. I. Chiricuţă” din Cluj-Napoca. La finalul primului an de derulare, proiectul a fost apreciat ca fiind cel mai de suflet şi cel mai de succes, derulat de IŞJ Cluj, ceea ce v-a îndreptăţit şi v-a motivat să-l continuaţi.

Cum s-a derulat acest proiect în anul şcolar 2016-2017: aţi mers pe schema de anul trecut sau aţi adus îmbunătăţiri (modificări) proiectului?

– Aşa cum declaram la sfârşitul anului trecut, acest proiect, “Voluntari pentru Educaţie”, nu poate fi oprit decât dintr-o rea voinţă sau datorită lipsei profesorilor voluntari. Aceste lucruri nu s-au întâmplat, deci am încheiat şi cel de-al doilea an de proiect.

Nu a fost posibil să nu continuăm, deoarece există copii care au nevoie să continue activităţile pe care le-au avut înainte de îmbolnăvire, să îşi încheie şcolarizarea, să susţină examene şi să-şi continue, prin luptă, viaţa. E absolut necesar să fim alături de ei şi de părinţii lor, să sperăm împreună că vor trece mai uşor peste această foarte grea încercare.

Am păstrat, în mare parte, acelaşi format de anul trecut, dar am mărit echipa de profesori şi de învăţători.

– Câţi elevi au fost cuprinşi anul acesta şcolar în proiect, din ce clase şi din ce judeţe?

– În acest an am avut înscrişi în proiectul nostru un număr de 42 de elevi. În premieră, am avut şi patru copii din grupa mare de grădiniţă, care din curiozitate au dorit şi ei să participe la activităţile desfăşurate pentru cei patru copii din clasa pregătitoare. La nivelul primar au mai fost încă opt copii, la nivelul gimnazial au fost 14 elevi înscrişi, am avut 11 elevi de liceu şi un elev din învăţământul special.

Elevii au fost din mai multe judeţe, printre care Alba, Sibiu, Bihor, Satu-Mare, Maramureş, Bacău, Argeş, Suceava, Vaslui, Bistriţa-Năsăud, Hunedoara, Arad, Cluj.

– Ce specialităţi au profesorii care au participat la proiect?

– Am chemat alături de noi profesori pentru 13 discipline diferite, deoarece elevii au cerut ajutor şi pentru alte materii. Disciplinele pentru care am asigurat pregătire au fost: limba română, matematică, biologie, chimie, fizică, istorie, geografie,  limba franceză, limba engleză, module tehnice pentru profilul auto, cel al industriei alimentare, biochimie, economie.

Bineînţeles, am avut alături de noi şi o echipă de doamne învăţătoare şi deosebita echipă a doamnelor profesor psihopedagog, coordonatoarele activităţilor şi cele care ştiau în fiecare zi care sunt elevii care pot participa la activităţile educative şi care este starea lor de sănătate în fiecare zi.

– Câţi profesori au participat la proiect în anul şcolar 2016-2017? Câţi dintre profesorii de anul trecut au dorit să continue voluntariatul la Institutul Oncologic şi câţi au intrat în proiect doar de anul acesta? Au existat profesori care să renunţe la cursurile de la Institutul Oncologic din motive de ordin psihologic?

– În grupul Voluntarilor pentru Educaţie, care anul acesta a fost format din 41 de persoane, au intrat 15 profesori noi. 26 dintre profesori am continuat munca începută în toamna anului 2015, şase au luat un an de pauză (sau mai mult), deoarece necazurile vin şi peste noi şi ne opresc pentru o perioadă mai scurtă sau nu, din drumul nostru liniar. Poate chiar faptul că au lucrat înainte cu copiii bolnavi de cancer i-a făcut să treacă cu mai multă putere peste încercarea care le-a fost dată şi lor sau membrilor familiei lor. Au înţeles la nivel personal suferinţa pe care au observat-o în saloanele şi pe holurile spitalului.

În ce mă priveşte, am înţeles orice retragere din proiect şi nu voi judeca nici o decizie, indiferent din ce motiv s-a solicitat retragerea. Mulţumiri pentru fiecare secundă petrecută alături de copii, pentru fiecare gest de mângâiere, pentru fiecare vorbă bună, pentru fiecare îmbrăţişare acordată părinţilor, pentru fiecare lucru dăruit pentru copii, pentru fiecare ajutor, financiar sau material, pe care l-au găsit şi oferit şi prin care au fost susţinuţi copiii.

– Au existat elevi care să refuze să participe la cursurile susţinute de profesorii clujeni sau părinţi care să nu le permită copiilor internaţi la Oncologie participarea la cursuri?

– Din păcate, depresia şi manifestările ei îşi pun amprenta peste unii dintre copii sau peste părinţii lor. Au fost şi refuzuri sau amânări nesfârşite ale deciziei de a intra în proiect, dar toate trebuie să le înţelegem.

E necesar să fim capabili să ne punem în locul celui care suferă, pentru a ne ajuta pe noi să înţelegem situaţia prin care trec, să simţim emoţia, neliniştea şi de multe ori deznădejdea lor. Am avut momente de tristeţe şi revoltă când am văzut zidurile puse de un părinte propriului copil şi opoziţia de a nu lăsa copilul să îşi încheie situaţia şcolară şi să participe la examenul naţional. Nu am reuşit să facem nimic, cu toată străduinţa noastră, a şcolii, a comunităţii.

– Aţi avut elevi, dintre cei internaţi la Oncologie, care să dea anul acesta examenul de Bacalaureat sau Evaluare Naţională?

– Da, au fost mult mai mulţi ca în anul şcolar 2015-2016. Au fost cinci elevi în clasa a VIII-a şi trei elevi în clasa a XII-a.

Pentru trei dintre aceşti absolvenţi am organizat atât examenul de Evaluare Naţională, cât şi cel de Bacalaureat, în Institutul Oncologic, şi doresc să mulţumesc atât personalului medical din Secţia de Oncopediatrie, cât şi colegilor noştri din comisiile de examen, pentru modul în care au susţinut aceşti elevi în zilele de examen.

Ceilalţi elevi, în afara celor pe care i-am amintit, au reuşit să îşi susţină examenele la ei acasă, în şcolile unde erau înscrişi.

– Dvs aţi ţinut, în anul acesta şcolar, ore cu elevii de la Institutul Oncologic?

– Da, am reuşit să ajung la ei, să îi cunosc pe o parte dintre elevi, dar am un mare regret că nu am reuşit să fiu cu ei în fiecare săptămână. Am predat mai puţin decât anul trecut, dar voi recupera din această toamnă tot ce am pierdut.

Am avut în schimb o mare realizare: am reuşit să aduc alături de mine şi de proiectul acesta minunat o parte din prietenii mei buni şi am reuşit să susţinem o bună parte din costurile unei operaţii chirurgicale grele pentru unul dintre elevi, de ordinul câtorva mii de euro, plus susţinerea financiară pe care o oferim din partea asociaţiei, familiilor.

Mulţumesc mult celor care ne-au înţeles demersurile făcute pentru copii şi au donat sume importante. Le dorim să nu simtă niciodată durerea provocată de această boală!

– Cum a fost, în anul şcolar 2016-2017, colaborarea cu medicii din Institut?

– Medicii şi personalul medical din Secţia de Oncopediatrie a Institutului Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” sunt minunaţi, oameni dedicaţi acestei meserii dificile, cărora le admirăm cu toţii puterea şi dăruirea. Oameni aleşi pentru a face bine. Colaborarea noastră este foarte bună, deoarece avem acelaşi scop, binele copiilor.

– Care este partea cea mai grea a proiectului cu copiii din Institutul Oncologic?

– Cea mai grea parte a acestui proiect este creşterea numărului de copii bolnavi, a diversităţii lor, a pregătirii foarte diferite a fiecăruia în şcoala din care provine, a puterii lor de rezistenţă, a stării lor de sănătate în fiecare zi şi răspunsul la tratamentele aplicate.

E o mare provocare pentru profesori, deoarece ei se duc pregătiţi să predea sau să verifice dacă au asimilat ce au predat anterior şi se întâlnesc cu situaţia în care starea medicală a elevilor nu le permite altceva decât să se odihnească sau simt doar nevoia de a discuta, şi nu de a asimila cunoştinţe noi, specifice unei discipline. Şi atunci, fiecare se adaptează şi face ce consideră că e mai bine pentru elev în acel moment.

– V-am întrebat de partea cea mai grea a proiectului, trebuie să vă întreb însă şi care e partea cea mai frumoasă, aşa cum aţi perceput-o anul acesta.

– Partea frumoasă a proiectului sunt oamenii, care îşi dăruiesc o părticică din ei unor copii deosebiţi, curaţi, sinceri, deosebit de maturi; şi emoţiile care se nasc acolo, în spital, şi care ne însoţesc ulterior şi ne transformă în oameni mai buni şi mai înţelepţi.

Atitudinile noastre se schimbă, constatăm că avem abilităţi speciale pentru a rezolva sarcini dificile, vedem cât suntem de puternici şi putem face paralele cu viaţa noastră de până la intrarea în acest proiect sau cea de după proiect. E o schimbare majoră.

Am învăţat multe de la copiii cu care lucrăm şi de la părinţii cu care interacţionăm: să nu judecăm, să preţuim viaţa aşa cum e, să avem un sens în tot ce facem, să facem cu drag şi responsabilitate, să ne învingem temerile şi, mai ales, să ne bucurăm împreună pentru fiecare moment bun al lor, respectiv al nostru.

O colegă dragă mie şi copiilor îmi scria într-o seară că „a fost un an cu copii mulţi pe acele paliere şi saloane”, „dar, e ciudat cum viaţa palpită, acolo se TRĂIEŞTE, pentru că în rest viaţa este comună, o rutină…“.

Tuturor colegilor profesori care au intrat în acest proiect, pentru câteva ore sau pentru mult mai multe, doresc să le transmit mulţumirile mele personale, ale conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, implicit ale părinţilor, dar mai ales ale elevilor, pentru care banca din sala de clasă a fost înlocuită, o perioadă mai scurtă sau mai lungă, cu o masă pliabilă dintr-un salon de spital sau cu un capăt de masă dintr-un spaţiu medical transformat în „sală de clasă”; iar mulţimea colegilor de clasă s-a redus la un coleg de salon şi, de regulă, doi părinţi care îi susţin în această dificilă încercare.

Fără aceşti OAMENI nu puteam să facem nimic, totul li se datorează şi totul va continua atâta timp cât îi vom avea alături pe cei care, pe lângă ce au învăţat să dăruiască elevilor prin actul de predare, vor fi capabili să ofere afecţiune, o strângere de mână, o îmbrăţişare, o lacrimă, un cuvânt, o încurajare, un zâmbet, şi să includă voluntar, în traseul săptămânal, şi Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă”.

– Cât timp estimaţi că va continua acest proiect?

– Proiectul va continua, deoarece avem curaj, avem atitudini schimbate şi toate ţin de normalitate şi de alegeri care ne vor schimba, cu siguranţă, viaţa.

Suntem pe drumul cel bun şi vom începe, în această toamnă, cel de-al treilea an de susţinere a educaţiei!

Mulţumesc pentru sensibilitatea pe care o manifestaţi pentru acest tip de educaţie şi pentru faptul că reflectaţi constant în ziar ce facem pentru aceasta şi vă doresc, dumneavoastră şi tuturor cititorilor, mult bine!

– Şi noi vă mulţumim pentru promptitudinea cu care răspundeţi, întotdeauna, solicitărilor noastre!

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie