La Iclod, 80 la sută din gospodării au apă din sursa Gilău

În aceste zile insuportabile din cauza căldurii revine în actualitate introducerea apei potabile şi în casele locuitorilor din mediul rural.

În ultimii ani, pe Valea Someşului Mic, de la Apahida până la Dej toate satele dispun de reţea de apă. Chiar în această perioadă se lucrează în satele componente ale comunei Mintiu Gherlii, unde în centrul de comună se finalizează şi canalizarea.

Zilele trecute ne-am oprit şi la Iclod, unde primarul Emil Pârţoc şi viceprimarul Gheorghe Moţ discutau tot pe această temă, adică asigurarea apei pentru populaţie în condiţiile temperaturilor mari de afară. Am aflat că în toate cele cinci sate componente ale comunei este introdusă apa din sursa Gilău, iar 80 la sută din gospodării dispun de aceste servicii de gospodărie comunală, înţelegând aici şi canalizarea. Deocamdată nu sunt probleme cu asigurarea apei la Iclod, dar cum sunt precauţi şi responsabili, edilii comunei au luat din timp măsurile necesare funcţionării reţelei în bune condiţii, remediind imediat orice defecţiune pe conducte. N-au secat nici fântânile din curţile oamenilor, în cele mai îndepărtate zone ale aşezării din vecinătatea municipiului Gherla oamenii dispun de apă. Desigur, în această perioadă consumul este mai mare, gospodarii celor cinci localităţi rurale irigând terenurile agricole. Adevărat, nu toţi folosesc apa din reţea, ci din sursele proprii (fântâni, cişmele sau din pârâuri).

În jurul oraşului Gherla toate comunele (Fizeşu Gherlii, Sic, Mintiu Gherlii) au introdusă apa din sursa Gilău, investiţii importante în condiţiile unei veri secetoase.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie