La iarnă gherlenii nu vor avea probleme cu asigurarea apei potabile

Afirmăm încă de pe acum acest lucru, având în vedere pregătirile minuţioase ce se fac în această perioadă de către angajaţii sucursalei Gherla a Companiei de Apă Someş S.A.

Pe orice stradă treci în aceste zile, ai ocazia să vezi echipele de lucru în plină activitate. Aşa s-a întâmplat zilele trecute pe strada Mihai Viteazu, din zona centrală a oraşului, unde s-a remediat în condiţii bune o defecţiune intervenită pe conducta de canal. Personalul muncitor verifică zilnic şi reţeaua de apă potabilă de pe cele 106 străzi şi din cartierele oraşului. Unde sunt probleme sau mici defecţiuni, se remediază imediat. Chiar dacă mai este mult până la sosirea iernii (primele semnale le-am avut, însă, deja), specialiştii sucursalei gherlene se află permanent pe teren. După obişnuitele  şedinţe  operative de la primele ore ale dimineţii, muncitorii Serviciului Apă-Canal se deplasează spre locurile vulnerabile, unde sunt probleme. De obicei, toate aceste urgenţe sunt semnalate de populaţie. Dar, în afară de aceste lucrări, în prezent se verifică sistemul de apă-canal de pe raza oraşului. Sunt verificate şi gurile de canal, iar unde este depus nămol sau sunt diferite obiecte, porţiunea respectivă  este curăţată. Asta se face periodic, însă controalele permanente au devenit o obișnuință în activitatea cotidiană a angajaţilor. Dacă vara asta în municipiul Gherla nu au fost probleme cu presiunea apei, asta se datorează şi vigilenţei şi perseverenţei cu care acţionează cei 30 de muncitori ai serviciului apă-canal. Probabil, nici în  lunile  friguroase nu vor fi greutăţi în privinţa asigurării serviciilor de  gospodărie comunală pe teritoriul municipiului Gherla. Directorul sucursalei Gherla a Companiei de Apă Someş S.A., Ovidiu Drăgan, zilnic analizează pe teren bunul mers al pregătirilor pentru iarnă, cea mai importantă sarcină din această perioadă.

Zilele trecute, muncitorii sucursalei gherlene au acţionat şi la introducerea apei potabile în satul Buneşti, localitate componentă a comunei Mintiu Gherlii, unde pe robinetele gospodăriilor populaţiei curge deja apa din sursa Gilău. La fel, şi în satul Nima este introdusă apa potabilă, urmând ca în ambele localităţi rurale de pe Valea Someşului Mic să fie rezolvată şi canalizarea.

SZ.Cs. 

Articole din aceeasi categorie