La Gherla se doreşte dezvoltarea turismului balnear

La o recentă întâlnire cu tinerii oraşului, primarul municipiului Gherla, Ioan Neselean, a amintit şi de modernizarea drumului ce duce la cunoscutul loc de agrement de la marginea urbei „Sărătura”.

Este o microbază turistică cu un nămol ce concurează cu valoarea terapeutică al celui din staţiunea Techirghiol, de la malul Mării Negre. Aşa au apreciat medicii balneologi care au lucrat în cadrul Policlinicii Gherla şi care au avut o mare vechime de specialitate şi în staţiunea Sângeorz Băi. Din păcate, această sărătură (de fapt este vorba de un lac aflat chiar pe dealul „Brădet”) nu este exploatată. Adică, este lăsată în paragină. Acum cîţiva ani s-a găsit un întreprinzător local care s-a angajat să o pună la punct, dar pînă la sfârşit, nu a ieşit nimic concret. Totuşi, salutăm iniţiativa Primăriei Municipiului Gherla de a amenaja drumul ce duce pe deal, spre acel  loc de agrement. Este primul pas, care, sperăm să fie continuat. Vara, acolo este mare aglomeraţie, oamenii suferinzi fac baie şi tatament cu nămol, o adevărată mană cerească pentru localnici, dar şi pentru străinii care trec pe acolo.

La marginea municipiului Gherla se află Băile Băiţa, unde în anii 80 mai era apă sulfuroasă, ca şi la Bizuşa, în judeţul Sălaj. În prezent funcţionează doar restaurantul, modernizat prin grija unui om de suflet, dornic de a revitaliza turismul local. Bine ar fi să fie şi sprijinit în acţiunile sale ambiţioase!

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie