La Chinteni, Programul Naţional Dezvoltare Locală prinde contur

• S-a semnat încă un contract, ce va duce la modernizarea comunei •
Ministerul Dezvoltării şi Primăria Chinteni au încheiat încă contract derulat prin Programul Naţional Dezvoltare Locală. Este vorba despre contractul de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Modernizare Stradă de sub pădure şi Stradă din deal, comuna Chinteni, judeţul Cluj”. Primarul comunei Chinteni, Lucia Suciu, arată că prin realizarea acestui obiectiv de investiţie, vor fi asfaltate 12 străzi din localitate, respectiv străzile Decebal, Liliacului, Lăcrimioarei, Zambilelor, Nufărului, Narciselor, Petuniilor, Crizantemelor, Trandafirului, Arhitect Ion Mincu, Nichita Stănescu şi I.L. Caragiale. „Suntem conştienţi de faptul că, în următoarea perioadă, toate aceste lucrări vă vor cauza un anumit disconfort, dar, din dorinţa de a “scăpa” de noroaie, apelăm la răbdarea, bunăvoinţa şi înţelegerea dumneavoastră, pe tot parcursul realizării acestui obiectiv de investiţie”, precizează primăriţa. Potrivit acesteia, valoarea contractului se ridică la 3.739.296,55 de lei, durata de execuţie a lucrărilor fiind de 12 luni.
Amintim că, la începutul acestui an, primăriţa Lucia Suciu, arăta că administraţia locală Chinteni are pregătite pentru acest an, nu mai puţin de 15 proiecte aferente obiectivelor de investiţii, care vor fi depuse în vederea finanţării în anul 2018 prin Programul Naţional Dezvoltare Locală, precum şi prin alte linii de finanţare.
Adriana STUPAR

Articole din aceeasi categorie