La Călugăreni – Festivalul 5R (ROMAN) cu participare clujeană

Cea de a cincea ediţie a Festivalului Roman de la Călugăreni (comuna Eremitu, jud. Mureş) va avea loc în acest an sâmbătă, 12 august. Cu această ocazie, vizitatorii vor avea posibilitatea să participe în cadrul atelierelor interactive care vor fi organizate în curtea Teatrului şură şi în cea a Mănăstirii Franciscane, să viziteze pavilioanele expoziţionale TIME BOX, precum şi săpăturile arheologice desfăşurate atât în clădirea comandamentului din castrul roman (principia), cât şi în băile romane. Pe lângă atelierele şi activităţile deja consacrate (parada militară, luptele de gladiatori, expoziţii tematice, atelier de bucătărie romană, mozaic, opaiţe şi figurine de teracotă, fierărie, teatru, coafuri, croitorie etc.), festivalul din 2017 va avea drept temă principală educaţia şi copilăria.

Vor fi organizate ateliere interactive şi activităţi de pedagogie muzeală, însoţite de panouri explicative, care vor pune accentul pe educaţie şi cotidianul copilăriei: şcoala romană, atelier de amulete romane, atelier de jocuri romane, concurs de limba latină. Ca element nou, în curtea Mănăstirii Franciscane, urmând aceeaşi temă a festivalului, vor fi organizate o serie de activităţi legate de şcoală şi educaţie în mediu mănăstiresc (limba latină (cateheză), aritmetică, ştiinţele naturii, geografie, botanică) împreună cu prezentări de dansuri renascentiste. Evenimentul se va încheia cu un concert de muzică veche (ora 17) susţinut de Ansamblul FLAUTO DOLCE din Cluj-Napoca – director artistic Zoltan Majo – şi cu tradiţionala paradă de torţe.

M.BOCU

Articole din aceeasi categorie