La Borşa se doreşte amenajarea unui teren sintetic de minifotbal

La începutul acestui an am vizitat comuna Borşa cu scopul de a afla cât mai multe amănunte cu privire la investiţiile planificate pe 2018. Doamna primar Mariana Secară ne-a informat despre toate proiectele preconizate pe acest an.

După ce am ieşit din sediul Primăriei am intrat şi la Şcoala Gimnazială, aflată la câţiva paşi de clădirea administraţiei locale. Acolo ne-a primit directorul unităţii, prof. Ciprian Varga, domnia sa însoţindu-ne prin sălile de clasă şi la muzeul şcolii, dar şi prin curte. Acolo ne-a declarat că în acest an doresc să amenajeze un teren sintetic de minifotbal, aşa cum au unităţile de învăţământ din vecinătate (Răscruci sau Bonţida). Având în vedere că la şcoala din Borşa învaţă 140 de copii, este mare nevoie de o bază sportivă atât pentru orele de educaţie fizică, cât şi pentru organizarea diferitelor competiţii. Să nu uităm că la Borşa, în fiecare an, în luna mai, are loc tradiţionala Sărbătoare a sportului şcolar („Cupa Primăverii Sportive”), la care sunt invitaţi reprezentanţii a 10 unităţi de învăţământ din mediul rural. În acest an are loc ediţia a III-a, întrecerile fiind organizate în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj pe moderna bază sportivă (dotată cu nocturnă!) de la marginea localităţii.

Să mai amintim că în cadrul Şcolii Gimnaziale Borşa funcţionează un foarte bine dotat After School, unde toţi elevii au ocazia de a studia în cursul după amiezii. Dacă se va finaliza noul teren de minifotbal, copiii au şi posibilitatea mişcării şi practicării disciplinelor sportive preferate.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *