Kelemen: UDMR nu sprijină niciun prag la abuzul în serviciu

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă, că Uniunea nu sprijină niciun prag propus de către partidele politice în ceea ce priveşte abuzul în serviciu, ci doreşte să lase judecătorul să decidă dacă există sau nu un prejudiciu.

“În ceea ce priveşte Codul Penal, este o singură mare polemică, un fel de nor negru care umbreşte tot, şi anume, ce să facem cu articolul privind abuzul în serviciu. (…) Cred că niciuna dintre propuneri nu trebuie sprijinită. I-am cerut colegului din comisie să nu sprijinim niciun prag, să lăsăm judecătorul de caz să decidă dacă există sau nu un prejudiciu. Fiindcă nu putem face o dezbatere normală nici despre 1.000 de lei, nici despre 12 salarii medii. Soluţia bună este ca judecătorul de caz să decidă. Pe parcursul procesului, judecătorul să decidă dacă a existat sau nu un prejudiciu, mai mare sau mai mic, grav sau nu. (…) Cred că în cazul unei justiţii independente, un judecător de caz trebuie să aibă această libertate şi trebuie să poată să decidă dacă există prejudiciu sau nu”, a arătat Kelemen Hunor, potrivit traducerii oficiale.

Liderul Uniunii a arătat că ar fi trebuit modificat Codul Penal de mai mult timp, întrucât Codul Penal şi Codul de Procedură Penală au fost modificate în 2016, de Cabinetul Cioloş, prin ordonanţă de urgenţă, însă politicienii nu trebuie să insiste atât de mult asupra pragului pentru abuzul în serviciu.

Articole din aceeasi categorie