Iulian Patca: „Să vii şi mîine’’, poeme de dragoste

Autor de proză scurtă, monografii şi cărţi de publicistică, Iulian Patca ne face o surpriză plăcută: e prezent în librării cu un volum de poeme de dragoste, intitulat simptomatic “Să vii şi mîine’’, apărut în condiţii grafice deosebite la Editura MEGA, 2011, cu o copertă  semnată de autor, după o ideee de Mircea Faria şi ilustraţii de Mircea Bonda.

Poetul se lasă bîntuit de un freamăt elegiac de cea mai aleasă speţă. Poemele desfăşoară superbe proiecţii ale reveriei, în care fragmentele de realitate stau alături de dorinţi şi reprezentări imaginare. Observaţia şi disertaţia fuzionează în discursul clasic, dar şi proteic, amintirea trecutului persistă în nevindecarea sentimentelor de iubire, asaltînd prezentul imaginaţiei: ‘’Iubito,-n vremea care vine, /îţi spun cu tonul cel mai grav,/ rămîn nevindecat de tine) şi-mi place să rămîn bolnav’’/ Rămîn nevindecat de tine).

Privirea este un pretext pentru rememorare: propulsează închipuirea spre  spaţiul trăirilor de altădată. Catrenele, majoritatea în stil clasic, deconspiră predilecţia poetului pentru prozodie incantatorie, cu o voluptate irepresibilă a rostirii şi o dicţie impecabilă, ce împing unele poeme către discursul muzical în care par a se fi strîns incitante ritmuri :’’Treci printre linii în tăcere,/ n-auzi nici şuierul de tren,/ auzi doar şoapta-mîngîiere,/ chemarea mea ca un refren“ (Baladă de dragoste). Clasicismul prozodic al versurilor e însă mai degrabă o formă de îmblînzire a convulsiilor lăuntrice, un act de întoarcere în timp: “Îţi aduci aminte frigul frig/ cînd intra în cuibul tău de sîn?/ Parcă mă aud şi acum că strig:/ strînge-te în braţul meu de fîn!’’ (Îţi aduci aminte?).

În această atmosferă de rememorare se deconspiră fiorul, misterul, aerul bucolic, experienţele şi trăirile metaforice – doar cîteva  din trăsăturile acestei poezii care stilizează stingerea  clipelor trecut, o adulează şi o îmblînzeşte.

Contemplarea stingerii trecutului, readus în prezent, a expirării clipelor cînd “te-am dus în cîrca unui gînd’’ la  Iulian Patca se traduce în imagini, sentimente şi trăiri puternice.

Poeziile scrise în vers liber şi alb subzistă prin idee, dar mai ales prin metaforă.

Totul pare evanescent în “Să vii şi mîine’’, realul fiind mai degrabă un catalizator al memoriei: ‘’Cu simplitatea lumii mele/ să creştem aripi către soare/ şi peste dincolo de stele/ să duci tot dorul ce mă doare’’ ( Dorinţă de zi cu zi).

Acest volum descoperă în Iulian Patca un poet liric, ale cărui poeme, de remarcabilă acurateţe,  reprezintă fluxul propriei conştiinţe.

Al. Florin Ţene

Articole din aceeasi categorie