Iubitorii de natură, invitaţi să participe la ecologizarea Cheilor Turzii

Consiliul Judeţean împreună cu Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Cluj, invită toţi iubitorii de natură, duminică, 22 aprilie a.c., la o acţiune de ecologizare a traseului deschis turiştilor din Cheile Turzii, Rezervaţie Naturală de interes naţional şi Sit Natura 2000.

„Scopul principal al acestei acţiuni îl reprezintă atât dorinţa de igienizare şi menţinere în condiţii optime a rezervaţiei, cât şi pregătirea acesteia pentru afluxul de turişti şi vizitatori care sunt aşteptaţi în zilele libere din jurul datei de 1 Mai precum si pe parcursul întregului sezon de vizitare ce bate la uşă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Necesitatea derulării acestei acţiuni de ecologizare şi menţinere în condiţii corespunzătoare a Cheilor Turzii este determinată de dorinţa de curăţare, în primul rând, a cursului Pârăului Hăşdate ce străbate defileul rezervaţiei naturale de la un capăt la celălalt. Astfel, în fiecare primăvară, odată cu topirea zăpezilor, nivelul acestui pârâu creşte semnificativ, apa preluând din localităţile situate în amonte unele deşeuri şi pet-uri, pe care le transportă în aval.

Organizată de rangerii din cadrul Biroului Arii Protejate, structură mai-nou înfiinţată în cadrul Salvamont Cluj cu rol în administrarea Cheilor Turzii şi Cheile Turenilor, acţiunea de ecologizare programată în acest weekend va beneficia de participarea, deja anunţată, a reprezentanţilor administraţiilor locale din comunele Petreştii de Jos, Sănduleşti şi Mihai Viteazu, ai Asociaţiei Ecouri Verzi, ai Societăţii Lepidopterologice Române, ai Cluburilor Cicloturism Napoca şi Alpin Român, ai Asociaţiei Natura Transilvaniei, ai Fundaţiei de Ecologie şi Turism Potaissa, dar şi a personalului didactic, respectiv a elevilor din Şcolile Gimnaziale „Ioan Bujor” din Petreştii de Jos, „Simion Balint” din Copăceni, comuna Sănduleşti şi „Mihai Vodă” din Mihai Viteazu.

Desigur, invitaţia este adresată tuturor celor dornici să se implice şi să ajute la asigurarea curăţeniei în acest areal natural cu adevărat de poveste. Haideţi să lăsăm Rezervaţia Naturală Cheile Turzii curată, fără deşeuri!

Articole din aceeasi categorie