ÎPS Teofan: 2012 este un an extrem de important; acum 200 de ani, Moldova a fost sfîrtecată în două

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, a făcut, marţi, la Iaşi, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor, un apel la unitate şi a cerut poporului român să marcheze, în acest an, împlinirea a 200 de ani de la dezlipirea Basarabiei de Moldova.

El a subliniat că evenimentele din 1812 reprezintă ”cel mai trist moment din istoria neamului românesc”.

”Anul 2012 este un an extrem de important pentru noi. În primul rînd şi, din păcate, despre aceasta se vorbeşte puţin, anul acesta suntem chemaţi să ne aducem aminte de cel mai trist, prin consecinţele sale, moment din istoria neamului românesc, şi anume: acum 200 de ani, Moldova a fost sfîrtecată în două”, a afirmat ÎPS Teofan.

Înaltul prelat a cerut, de asemenea, tuturor românilor ”să fie receptivi la glasul conştiinţei” şi ”să încerce, fiecare în poziţia pe care o are, să transforme acest an într-un an de unire, de viaţă şi de binecuvîntare”.

Articole din aceeasi categorie