ION IOSIF RUSSU (1911-1985). La centenarul naşterii sale

Institutul de Arheologie şi Istoria Artei din Cluj-Napoca al Academiei Române organizează astăzi (miercuri, 26 octombrie a.c.), la orele 17, conferinţa prof. Mihai Bărbulescu, membru corespondent al Academiei Române, cu titlul Ion Iosif Russu. La centenarul naşterii sale.
Ion I. Russu s-a născut la 4 decembrie 1911 în satul Sălişte, din comuna Ciurila, în apropierea Turzii.  Tatăl său era învăţător.  Ion I. Russu a urmat liceul la Turda,  apoi Facultatea de Litere şi Filosofie la Universitatea din Cluj. Între 1933-1936 a fost trimis cu o bursă pentru studii post-universitare la Roma, în cadrul Şcolii Române din capitala Italiei. Anii petrecuţi la Roma, ca şi următorii, pînă prin 1940, ne relevă o latură mai puţin cunoscută a viitorului savant: preocupări de filosofie, de filosofia istoriei, de politologie, de artă, prin relatările trimise unor publicaţii de cultură din România. După revenirea în ţară a fost profesor secundar, apoi asistent universitar, şef de lucrări la Institutul de Studii Clasice. Titlul de doctor în litere l-a obţinut în 1942 la Sibiu, unde Universitatea clujeană se afla în refugiu.
Cariera sa universitară a fost de scurtă durată. Cel care nu se abţinuse de la accente critice în privinţa regimului totalitar de dreapta a procedat la fel faţă de regimul comunist de curînd instaurat în România. „Să rămînem credincioşi adevărului” ar fi spus el de la catedră, în 1947, studenţilor anului I al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj. „Să-i rămînem credincioşi măcar în această sală, fiindcă de îndată ce coborîm în stradă, ne întîmpină peste tot numai minciuna…”    I. I. Russu a fost îndepărtat prin urmare de la catedră, ramînînd ulterior, pînă la pensionare, cercetător la Institutul de Istorie şi Arheologie al Academiei.
În anii 60 şi 70 era o incontestabilă autoritate în domeniile lingvisticii antice şi epigrafiei, recunoscut ca atare  în România şi în străinătate. Deja  la Roma scrisese un consistent studiu despre limba şi populaţia Macedoniei în antichitate, deschizînd una din orientările esenţiale ale cercetătorului de mai tîrziu: antichitatea traco-daco-illiră. S-a adăugat mai tîrziu remarcabila sinteză despre illiri (Illirii. Istoria – Limba şi onomastica – Romanizarea).
A abordat cu profesionalism problema limbii traco-dacilor, în mai multe lucrări (Limba traco-dacilor, Elemente autohtone în limba română. Substratul comun româno-albanez, Etnogeneza românilor. Fondul autohton traco-dacic şi componenta latino-romanică). A fost cel mai de seamă specialist român în domeniu şi unul din cei mai însemnaţi pe plan internaţional. Pînă astăzi şi-au păstrat valoarea cercetările sale asupra religiei dacilor (Religia geto-dacilor. Zei, credinţe, practici religioase) ori asupra soartei dacilor după cucerirea romană, asupra diasporei dacice (Daco-Geţii în Imperiul roman).
Înţelegînd ca nimeni altul valoarea documentară a inscripţiilor latine din Dacia, epigrafistului I. I. Russu îi datorăm volumele Inscripţiile Daciei romane, cu prezentarea acestor izvoare (text, traducere în româneşte, comentarii riguroase).
A rămas, fără indoială, modelul savantului şi cercetătorului pasionat. Care e moştenirea sa şi cum se actualizează ea astăzi în plan ştiintific – sînt întrebări la care va răspunde conferinţa anunţată.

Evenimentul va avea loc în sala de conferinţe de la Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca, Str. M. Kogălniceanu nr. 12-14, Clădirea nouă, et. I.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare