Interdicţie pentru vapoarele europene în misiune pe Marea Mediterană

AFP

Italia vrea să-şi închidă porturile pentru navele în misiune în Marea Mediterană în timp ce ele au la bord migranţi salvaţi în largul ţărmurilor libiene, a declarat ministrul italian de interne Matteo Salvini.

„Joi voi pune pe masa reuniunii europene de la Innsbruck cererea de închidere a porturilor italiene pentru navele misiunilor internaţionale”, a afirmat Salvini pe contul său de Twitter, făcând referire la o reuniune a miniştrilor europeni de interne prevăzută să aibă loc în Austria. „Din păcate, guvernele italiene din ultimii cinci ani au semnat acorduri pentru ca toate aceste vapoare să-şi debarce migranţii în Italia”, a adăugat el.

Circa 106 migranţi au debarcat la Messina, în Sicilia (sud), în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică. Ei au fost salvaţi joia trecută în largul ţărmurilor libiene de către nava militară irlandeză Samuel Beckett.

Mai multe misiuni au loc pe Marea Mediterană. Salvini nu a precizat care dintre ele ar fi vizate. Principala dintre ele este operaţiunea Sophia, de luptă împotriva traficanţilor de fiinţe umane, lansată de Uniunea Europeană în 2015. Ea este plasată sub comandament italian şi cartierul său general este la Roma.

Există de asemenea operaţiunea Triton, lansată în 2014 de către agenţia europeană de control al frontierelor externe ale UE, Frontex, şi la care participă şi nave ale NATO.

Noul guvern italian a introdus o politică ce vizează să aducă la zero numărul migranţilor care sosesc pe ţărmurile Italiei.

Începând de la 1 ianuarie, 16.687 de persoane au fost debarcate pe ţărmurile italiene, dintre care 11.000 provenite din Libia, respectiv cu 80 % mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unor date publicate de către Ministerul italian de Interne.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *