Întâlnire cu păsările, în Parcul Etnografic

Societatea Ornitologică Română (SOR), prin Biroul Teritorial Cluj, organizează cea de-a cincea ediţie a evenimentului „O zi cu păsări în Muzeul Satului”, în data de 9 iunie. Evenimentul se va desfăşura în Parcul Etnografic Romulus Vuia, sâmbătă, între orele 10:00 – 17:00.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, copiii vor învăţa cum se face un cuib sau cum pot oamenii să ajute puii căzuţi din culcuşul lor. „Anul acesta vom pune mai mult accentul pe recunoaşterea speciilor de păsări, pe informaţiile despre păsările din oraş, respectiv din Parcul Etnografic, cu ajutorul tururilor ghidate, dar şi pe informaţiile practice despre ce pot face cei mici pentru a ajuta păsările. Avem despre ce povesti, fiind în toi sezonul de cuibărit şi perioada când puii învaţă să zboare şi adesea cad din cuib, iar lumea este tentată, în mod greşit, să îi ia acasă. Vom învăţa, aşadar, cum se face un cuib artificial corect şi ce facem cu puii căzuţi din cuib”, a spus Teodora Domşa, coordonatorul proiectului.

La eveniment vor fi prezenţi şi specialiştii de la Vivariul Universităţii Babeş-Bolyai, cu o mică expoziţie de animale vii (reptile, amfibieni), un colţ care, speră organizatorii, îi vor face pe cei mici să nu se mai teamă de aceste animale.

„Acţiunile evenimentului sunt destinate în special copiilor şi familiei. Prin ele ne dorim să aducem publicul mai aproape de păsări şi de natură, să atragem atenţia asupra biodiversităţii urbane, a importanţei acesteia şi a datoriei noastre de a o proteja”, susţin repezentanţii SOR.

În plus, pe lângă multe informaţii despre viaţa păsărilor şi a altor animale, copiii vor putea învăţa şi lucruri interesante despre olărit sau pictura pe materiale naturale, putând participa la astfel de ateliere.

Participarea la eveniment este gratuită, dar se achită biletul de intrare în Parcul Etnografic.

Articole din aceeasi categorie