Festival „Armenopolis” la Gherla

În perioada 3 – 4 septembrie 2021, în organizarea Primăriei și Consiliului Local al municipiului Gherla, în Piața Libertății (centrul orașului) are loc prima ediție a Festivalului „Armenopolis”, o manifestare artistică cu participarea celor mai bune formații din localitate.

Dacă timp de aproape doi ani nu s-au desfășurat spectacole și concerte în aer liber (dar, nici în sală) din cauza pandemiei, în acest weekend, începând cu ora 18:00, gherlenii au ocazia să asiste la un adevărat show muzical. Muzica bună și de calitate este asigurată de DJ Albin Kaczka și Cristian B, DJ Razzvi&Mc Benea, DJ 4SHADOW, DJ Dragoș – Uplift, Sabo Alex, Moko. Seiph. Perethe. Luca (Fly Sound).

Vor evolua pe scenă: Blecky Band, Camera Muzicală formată din Gheorghe Neamțu și Marius Guță, Crystal Top –  Dans sportiv, Două Viori, formată din Andrei Meseșan și Marius Guță, Erik Robert, Rebeca Petruț, Simina Berchi și Maddox – David Coroi, majoretele „Queen Dancing” și „MCM Girls”, ambele din Gherla, Ansamblul „Hayakaghak”, condus de Esztegár Erika, Ansamblul folcloric „Dansatorii de pe Someș”, îndrumat de Emil Bodea, Ansamblul de dansuri populare „Valea Someșului” (solist Bogdan Găbudean), Ansamblul de dansuri „Kaláka” și Fanfara Municipală Gherla, dirijor Vasile Chiș.

În curtea Muzeului de Istorie vor continua evenimentele culturale, clădirea de pe strada  Mihai Viteazu nr. 4 găzduind expozițiile artei gherlene, concertele de muzică folk, pop-rock, susținute de formațiile Szilágyi Tóni și Blackyband.

Scopul acestui festival este susținerea artiștilor și afacerilor locale, dar și oferirea ocaziei, formațiilor locale, de a evolua din nou în fața publicului, după lunga perioadă de  inactivitate din cauza Covid-19.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut