Începe Postul Paștelui

Postul Sfintelor Paști sau Postul Mare începe luni, 27 februarie, și durează până sâmbătă, 15 aprilie, inclusiv.

Postul Mare este o perioadă de postire care precede Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, serbat anul acesta în 16 aprilie.

Potrivit basilica.ro, durata de 40 de zile a Postului Paștilor se întemeiază pe o tradiție vechi-testamentară, referitoare la numărul patruzeci, când este vorba de cercetarea și pregătirea sufletului prin măsuri divine: Potopul a durat 40 zile, 40 de ani au rătăcit evreii în pustie, Moise a stat pe munte 40 zile pentru a primi Legea.

Postul Paștilor nu este numai cel mai lung și mai important, dar și cel mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe.

„Conform tradiției actuale a Bisericii, în cursul Postului Mare se postește astfel: în primele două zile – luni și marți din prima săptămână – se recomandă, pentru cei ce pot să țină, post complet, sau pentru cei mai slabi ajunare până spre seară, când se poate mânca puțină pâine și bea apă; în primele trei zile – luni, marți și miercuri – și ultimele două zile – vineri și sâmbătă din Săptămâna Patimilor, la fel; miercuri în Săptămâna Patimilor se ajunează până seara, după săvârșirea Liturghiei Darurilor înainte sfințite, când se mănâncă pâine și legume fierte fără untdelemn. În tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână se mănâncă uscat o singură dată pe zi, seara, iar sâmbăta și duminica, de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn și puțin vin. La praznicul Bunei Vestiri și în Duminica Floriilor se dezleagă la pește” – arată basilica.ro.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut