Încep lucrările la culturile de cătină

Înfiinţarea unei culturide cătină nu este la îndemâna oricui, afacere fiind profitabilă din anul al treilea de plantare, iar o plantaţie poate fi exploatată în siguranţă până la 25 de ani. Cătina este o cultură pretenţioasă, plantarea butaşilor se execută încă în luna martie, devreme, fără a mai aştepta „coacerea” arăturii, care se face manual şi mecanic. De această lucrare de sezon se ocupă în această perioadă şi fermierul Andrei Miklósi din Gherla, pe care la sfârşitul săptămânii trecute l-am găsit în hotarul satului Năsal, din comuna Ţaga, unde domnia sa cultivă cătină pe o suprafaţă de 5 hectare. La ora deplasării noastre lefectua ar[turi cu un tractor, o lucrare ce putea executa şi la sfârşitul toamnei trecute, dar timpul deosebit de frumos din această perioadă i-a permis efectuarea arăturilor în condiţii bune. Având în vedere că în martie începe plantatul, arăturile trebuie făcute cât mai urgent. Fermierul gherlean cultivă cătină de peste 5 ani şi participă cu regularitate la târgurile şi expoziţiile de profil din ţară şi de peste hotare. Astfel, în ultimii doi ani, el a fost prezent cu sirop de cătină la marile târguri agricole desfăşurate la Hamburg şi Budapesta, zona Dejului fiind reprezentată acolo şi de familia Sătmar din comuna Chiuieşti, care a avut un stand special cu produse apicole. Iată că fermierii judeţului Cluj sunt cunoscuţi şi apreciaţi şi în străinătate, nu numai la noi în ţară.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie