30 august- o dată care nu se uită ca un veșnic avertisment

83 de ani de la masacrele antiromânești din Nord-Vestul Ardealului

Pentru românii din Ardealul de Nord Vest sfârșitul lunii august și luna septembrie readuce în atenţie amintiri dureroase. În această perioadă se comemorează masacrele săvârşite aici de armata horthystă după Dictatul de la Viena. În urmă cu 83 de ani, Nord-Vestul Ardealului a sângerat dureros. Sute de persoane au fost omorâte pentru simplul fapt cã vorbeau limba românã. Rãnile de atunci continuã sã sângereze și acum, în timp ce unele cercuri naționalist-șovine maghiare fac eforturi pentru a-i reabilita pe cei responsabili de crimele asupra românilor și evreilor din perioada horthystă.

Prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, s-a rupt din trupul României și s-a încorporat în Ungaria Transilvania de Nord-Est, în suprafață de 43.492 km2, cu 2.667.000 locuitori, din care 52% români, 17% unguri, 5,7% evrei, 2,8% germani.

„Ne considerăm complet izolaţi şi lipsiţi de sprijinul material şi politic al oricărei puteri străine” preciza o analiză a situaţiei făcută de Marele Stat Major. Unul din martorii acestor evenimente, mai exact, al retragerii trupelor române din Ardealul cedat, scriitorul Ion Negoiţescu consemna: „România Mare se dusese de râpă. Dacă astfel de treburi s-ar fi petrecut în urma unui război pierdut, situaţia n-ar fi fost atât de groaznică. Umilinţa suferită avea să aibă consecinţe fatale pentru sufletul naţiei. A nu fi luptat nici în Răsărit, nici în Apus, la momentul în care ceea ce este eroic şi tragic trebuie neapărat să-şi spună cuvântul, aveam s-o plătim scump, vreme de generaţii”. („O istorie sinceră a poporului român”, Florin Constantiniu, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2008; „O istorie a românilor”, Ion Bulei, Editura Meronia, 2007)

Manifestaţii de protest au avut loc în întreaga ţară. Cele mai puternice demonstraţii au avut loc la Cluj, Timişoara, Bucureşti, Braşov, Sibiu, Orăştie, Constanţa, Iaşi şi Baia Mare. Considerat, pe bună dreptate, răspunzător de catastrofa României, regimul dictaturii regelui Carol al II-lea s-a prăbuşit odată cu frontierele ţării. Regele nu îşi îndeplinise principala obligaţie – aceea de a menţine integritatea teritorială a României.

Arbitrajul de la Viena din 30 august 1940 este nul de drept

„Arbitrajul de la Viena din 30 august 1940 este nul de drept și neavenit, nu numai fiindcă a impus României prin forță și constrângere de puterile Axei, ci fiind că el nu purta semnătura celui de‑al doilea delegat, dr. Valer Pop, ci doar ministrului Manoilescu. Într‑adevăr, deplinele puteri pentru acceptarea arbitrajului au fost date lui Manoilescu și lui Valer Pop în mod colectiv, deci România nu putea fi angajată valabil printr‑o semnătură. Motivul pentru care Arbitrajul nu au fost ratificat niciodată de regele Carol al II‑lea, nici de Parlament și nici de generalul Antonescu. Ba mai mult, textul așa‑zisului „Arbitraj” nu a fost publicat nici în „Monitorul Oficial”. El „a creat o stare de fapt, care nu s‑a transformat intr‑o stare de drept”. Abia anularea „Arbitrajul” de la Viena din 1940 în urma hotărârilor Conferinței de Pace de la Paris (1946) și revenirea Transilvania de Nord‑Est la România, ne‑a adus starea de drept consfințită prin Tratatul de la Trianon.

S‑a discutat mult și se mai discută dacă România trebuia sau nu să accepte „Arbitrajul” de Ia Viena din 1940.

Plecând de la realitatea existentă atunci, trebuie arătat că la Viena România a fost pusă numai în fața alternativei de a accepta sau nu un arbitraj al puterilor Axei, fără rezerve și fără condiții. Alegere era, în realitate de a fi sau nu a fi.

1) Acceptarea „Arbitrajului” înseamnă păstrarea, existența României ca stat, redusă teritorial și etnic, cu frontierele noi garantate de Germania și Italia, care ne fereau de pericolele care ne amenințau, în continuare, din partea Ungariei și a Uniunii Sovietice, nemulțumite de ceea ce au cotropit din teritoriul României în vara anului 1940. Ungaria dorea ocuparea întregi Transilvanii și a Banatului, iar Uniunea Sovietică aștepta momentul potrivit pentru ocuparea întregii Moldove până la Munții Carpați. Conform prevederilor Pactului Csaki‑Molotov, încheiat la sfârșitul lunii august 1940, urma stabilirea graniței comune ruso‑ungare pe Carpații Orientali. Hitler este informat despre această înțelegere de către Ciano, a urgentat „Arbitrajul” de la Viena, oprindu‑i în felul acesta pe unguri să ratifice Tratatul care ar fi permis Uniunii Sovietice să treacă peste România și să ajungă vecină directă cu Germania.

2) Respingerea „Arbitrajului” de către România ducea inevitabil la război cu toți vecinii pe care îi aveam atunci – nu mai aveam granița cu Cehoslovacia și Polonia, ocupate și destrămate în anul 1939 de către Germania, Uniunea Sovietică și Ungaria – care ar fi dus inevitabil la desființarea totală a Statului Român și probabil la distrugerea structurii organice a neamului ceea ce este indispensabil ființei și refacerii unei neam, a însuși sufletului său”, preciza regretatul istoric Ioa Bojan.

Holocaustul împotriva populației românești

Ocuparea Transilvaniei de Nord-Est, asupra căreia Ungaria nu avea decât pretenții, nu și drepturi, s-a făcut printr-o demonstrație de forță, deși exista o înțelegere între cele două state, ca retragerea armatei române până la 13 septembrie 1940, să se facă fără nici o rezistență. Cu toate acestea, acțiunea prin care trebuia preluată, fără luptă, această provincie era considerată de autoritățile de la Budapesta ca o răzbunare a Ungariei pentru umilințele acceptării Trianonului din 1920 și trebuia văzută ca un act eroic, ca o victorie a armatei maghiare și un rezultat al voințelor puterilor fasciste.

La mitingul care s-a ținut la Satu Mare, în 5 septembrie 1940, Horthy incită pe unguri la acțiuni criminale, inumane împotriva populației românești, cerând ca „Dușmanii Ungariei – românii să fie suprimați prin toate mijloacele”.

În conformitate cu acest program de purificare etnică de sorginte fascistă, trupele ungare și formațiunile paramilitare se dedau la crime inimaginabile în teritoriul pe care urmau să-l ocupe, Transilvania de Nord-Est, urmând să extermine și să elimine populația românească din această parte a țării, în dorința de a schimba artificial raportul demografic în favoarea populației maghiare.

Aproape nu a existat localitate din Ardealul de Nord care să nu fi dat tribut de sânge ocupanților maghiari.

Au excelat prin cruzimea lor crimele, maltratările săvârșite la Trăsnea, Ip, Șimleul Silvaniei, Ciumărna, Zalău, Camăr, Marca, Hida, Mureșenii de Câmpie, Huedin, Cluj, Beliu, Zăhala, Brețcu, Aita Seacă, Sărmaș, Prundul Bârgăului, Moisei ș.a.

 

La toate crimele și holocaustul împotriva populației românești au participat, conform unui plan comun de exterminare, Armata Regalã Ungarã, prin unitãți și sub-unitãți dislocate în teritoriu. Județul Sãlaj a primit primul dezlãnțuirea trupelor horthyste. Aici au avut loc 436 de crime bestiale, 235 de schingiuiri și 978 de arestãri. În județul Someș s-au înregistrat 38 crime bestiale, iar în Bihor 151 de persoane au murit pentru cã s-au nãscut români. La Satu Mare au fost asasinați 28 de români, iar la 164 au fost schingiuiți. Situația a fost similarã și în județele Trei Scaune, Ciuc, Nãsãud, Odorhei șI Maramureș. În județul Cluj, horthystii au trecut la masacrarea populațiie românești din localitãțile Huedin, Țaga, Sucutard și Mureșenii de Cîmpie. În ultimele douã localitãți, crimele asupra românilor fiind comandate de groful Wass Albert. La Huedin, „Sãptãmîna neagrã” a început în 9 septembrie 1940, cînd au intrat ocupanții oraș. Momentul culminant al acțiunilor represive a fost atins în ziua de marți, 10 septembrie 1940, cînd, dupã ora 12, în urma unor bãtai ce au durat mai multe ore, au decedat protopopul Aurel Munteanu și plutonierul de poliție Gheorghe Nicola.

Coșmarul românilor din Ardealul de Nord avea să ia sfârșit prin Tratatul de Pace de la Paris, din 1947, când Ungaria învinsă a fost obligată să accepte restabilirea granițelor stabilite la Trianon, în 4 iunie 1920.

Cu toate acestea, ungurii continuă să facă abstracție de Tratatul de la Paris din 1947, de parcă Ungaria nu a fost învinsă în al Doilea Război Mondial și clamează nedreptatea istorică suferită la Trianon, când Ungaria Mare s-a destrămat, Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul revenind la Patria Mamă, România.

În amintirea acelor orori și în încercarea de crea o piedică în calea uitării, la Huedin va fi oficiată o Liturghie și un parastas de de pomennire la „Catedrala Moților” din oraș.

Slujba va fi oficiată de Preasfințitul părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, alături de un sobor de clerici, în prezența oficialităților locale.

 

C. PURIȘ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut