În Europa, cu demnitate!

În Europa cu demnitate e un crez liberal. Esenţa liberalismului constă în respectarea drepturilor şi libertăţilor omului, susţinerea iniţiativei private, o justiţie independentă, controlul civil al armatei şi serviciilor, iar Uniunea Europeana are la temelia ei exact aceste valori, scopul ei fiind asigurarea păcii, prosperitatea, respectarea drepturilor şi demnităţii cetăţenilor ei. E un paradox că azi, deşi menţine pacea europeană de mai bine de 60 de ani şi a adus bunăstare cetăţenilor ei, Uniunea e tot mai contestată, iar euroscepticismul şi mai ales eurofobia au atins cote îngrijorătoare. Pentru că eu ţin la Uniunea Europeană, pe care nu o confund cu liderii ei vremelnici, vreau să identificăm cauzele şi să venim cu soluţii. A fi critic nu înseamnă a fi împotrivă, ci a fi responsabil, iar ALDE România asta doreşte: să ofere soluţii şi propuneri concrete pentru reformarea şi viitorul UE. Întrebarea e cine va merge în viitorul Parlament European? Cei care sunt împotriva Uniunii şi ar vrea să o distrugă din interior? Sau cei care, în genunchi, acceptă necritic orice de la UE, făcându-i un rău la fel de mare? Sau mergem noi, cei din ALDE, care credem că viitorul UE trebuie să se construiască pe solidaritate şi coeziune? Noi ne propunem să nu lăsăm pe nimeni în urmă, să ajutăm statele membre şi regiunile mai puţin dezvoltate să depăşească situaţiile dificile, pentru că o Uniune puternică este cea în care toţi cetăţenii au un trai decent şi acces la bunăstare. Când văd lideri şi politicieni care spun că vor să se apropie de cetăţenii europeni, dar nu au nici o singură propunere concretă îmi dau seama de pericolul uriaş al populismului. Eu cred că apropierea de cetăţeni înseamnă să ţinem cont de nevoile şi aşteptările lor. Oamenii vor să se simtă în siguranţă, să aibă un trai şi un loc de muncă decent, vor acces liber pe piaţa unică a muncii, vor să călătorească liber în spaţiul Schengen, vor să se bucure de drepturile şi libertăţile pe care le au şi să fie trataţi în mod egal. Noi nu credem că UE trebuie să-şi propună să fie lider mondial pentru ca de multe ori asta este expresia ambiţiilor unor politicieni fără idei şi viziune care pun tot mai multe poveri pe umerii cetăţenilor europeni. Să ne aducem aminte de încercările succesive ale UE de a limita libertatea internetului numai pentru europeni, din dorinţa de a fi un exemplu. Eu găsesc aşa ceva inadmisibil. Similar, dorinţa actuală de a fi lider în combaterea schimbărilor climatice îi face pe unii să aibă ambiţii cu totul nerealiste, propunând de exemplu eliminarea emisiilor de carbon până în 2030, chiar cu riscul omorârii industriei din câteva ţări, cu toate consecintele dezastruoase pe care le-ar avea. Politicienii responsabili trebuie să înţeleagă că viitorul UE poate fi asigurat numai dacă interesele tuturor sunt respectate. De aceea suntem împreună într-o Uniune. Echipa propusă de ALDE este a unor oameni competenţi, cu cariere profesionale excelente, cu cărţi de vizită impresionante şi cu multă experienţă politică. O echipă care merită votată pentru că va apăra mereu interesele românilor şi prin asta ale tuturor europenilor.
Renate Weber
Comandat de Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE),
Cod unic de identificare al mandatarului financiar 41190002.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *