În atenţia proprietarilor de imobile degradate: Impozitarea cu 500% s-ar putea menţine şi în 2018!

• Chiar dacă v-aţi renovat imobilul, dar nu aţi anunţat, riscaţi să fiţi supraimpozitaţi •

După ce la sfârşitul anului trecut municipalitatea a decis să aplice, în virtutea noului Cod Fiscal, o majorare cu 500% a impozitului pe clădiri – ca urmare a stabilirii nivelului de impozitare a clădirilor degradate, – proprietarii a peste 50 de imobile aflate în zona centrului istoric al Clujului, care au fost supraimpozitaţi în anul 2017 pentru neîntreţinerea corespunzătoare a imobilelor, riscă să fie „amendaţi” în acelaşi mod şi în 2018. Astfel, autoritatea locală precizează că cei care au efectuat lucrări de reparaţii sunt obligaţi să comunice acest lucru, în scris, în caz contrar, vor fi taxaţi şi anul viitor cu un impozit majorat cu 500%. „Proprietarii imobilelor care au fost supraimpozitaţi în anul 2017 pentru neîntreţinerea corespunzătoare a imobilelor şi care au efectuat lucrări de reparaţii au obligaţia să comunice acest lucru, în scris. În situaţia necomunicării, măsura supraimpozitării va fi menţinută şi în anul 2018”, anunţă reprezentanţii municipalităţii clujene. Potrivit acestora, comunicările pot fi trimise pe adresa Primăriei Cluj-Napoca, strada Moţilor nr. 3, în atenţia Direcţiei Generale Poliţia Locală, Serviciul Control Urbanism şi Disciplina în Construcţii sau pe email, la adresa politialocala@primariaclujnapoca.ro.
Amintim că în ultima şedinţă de anul trecut a Consiliului Local, au existat zeci de proiecte pe tema majorării impozitului imobilelor degradate, astfel încât peste 700 de proprietari, au fost obgligaţi să achite, în 2017 un impozit pentru clădire majorat cu 500%. Întrucât la unele imobile procesul de reabilitare fusese deja demarat – o parte dintre acestea fiind în diverse faze de execuţie – proprietarii în cauză au depus acte doveditoare în acest sens şi au cerut municipalităţii să nu fie încadraţi la un impozit majorat. Astfel, mai multe imobile pentru care existau autorizaţii de construire şi care anunţaseră primăria şi Inspectoratul de Stat în Construcţii că au început lucrările până la 30 noiembrie 2016, au scăpat de impozitul majorat în 2017. În schimb, proprietarii a zeci de clădiri care au fost somaţi,au fost obligaţi să plătească impozitul majorat.
Precizăm că prin clădire neîngrijită se înţelege, potrivit Codului fiscal, clădirea aflată în stare avansată de degradare, stare de paragină insalubră, cu faţada nereparată/necurăţată/nezugravită, cu geamuri sparte sau alte situaţii de asemenea natură. Imobilele vizate se află pe străzi din centrul istoric al municipiului şi pe străzi adiacente, precum Mihail Kogalniceanu, Universităţii, Virgil Fulicea, Victor Babeş, Regele Ferdinand, Nicolae Cristea, Memorandumului, Moţilor, Samuil Micu, Iuliu Maniu, Cloşca, George Coşbuc, Episcop Ioan Bob, Emil Isac, I.C. Brătianu, Horea, Frederic Joliot Curie şi Baba Novac, precum şi pe bulevardele 21 Decembrie 1989 şi Eroilor, respectiv în pieţele Ştefan cel Mare şi Unirii.
Adriana STUPAR

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *