Hoţii de lemne continuă să-şi facă de cap la Beliş

O acţiune a poliţiştilor din Mărişel şi Beliş pe linia combaterii infracţiunilor silvice s-a lăsat cu amenzi de peste 2000 de lei şi cu confiscarea unei importante cantităţi de material lemnos. Potrivit IPJ Cluj, marţi seara, poliţiştii au oprit pentru control o autoutilitară condusă de o femeie, de 25 ani, din comuna Călăţele, jud. Cluj, care transporta 253 legături de cetină verde din specia molid, respectiv 1.265 kg, fără a deţine documente de provenienţă.
Femeia a fost sancţionată contravenţional conform Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cetinei, în valoare de aproximativ 1.265 lei, aceasta fiind predată în custodia personalului silvic din cadrul Ocolului Silvic Privat Vlădeasa Huedin S.R.L. pentru valorificare.
Totodată, în cadrul acţiunii, poliţiştii au identificat o autoutilitară, condusă de un bărbat de 39 ani, din comuna Gilău, care a pătruns pe un drum forestier în Pădurea Primăriei Comunei Mărişel din zona ,,Grinzi” şi care nu îşi justifica prezenţa în pădure. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice pentru faptul că a pătruns în fond forestier naţional fără avizul proprietarului sau administratorului acestuia.
În aceeaşi seară, poliţiştii s-au deplasat pe drumul forestier, iar în apropierea albiei Lacului de Acumulare Beliş Fântânele au identificat pe marginea drumului forestier 26 buşteni, lemn rotund de lucru, cepuiţi şi fasonaţi la lungimea de 4 m, care proveneau din arborii doborâţi de fenomenele naturii.
La faţa locului a fost solicitată prezenţa pădurarului titular de canton, care a inventariat masa lemnoasă stabilind că aceasta are un volum total de 3,53 mc, în valoare de aproximativ 1.050 lei.
„Întrucât în acea zonă nu există nici un parchet de material lemnos autorizat spre exploatare, materialul lemnos abandonat a fost confiscat şi predat în custodia personalului silvic’’, arată IPJ Cluj.
C.P.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *