Horia Nasra: Alianța Falcă-Robu-Boc-Bolojan, nicio realizare

Deputatul social democrat Horia Nasra atrage atenţia că locuitorii oraşelor Cluj-Napoca, Oradea, Arad şi Timişoara plătesc anual, fără a fi consultați, un PR politic electoral pentru patru primari liberali,  fără nicio realizare comună, intitulat „alianța vestului”.

„Două-trei poze în fiecare an, cu cei patru primari, costă comunitățile din Cluj-Napoca și Timișoara, de exemplu, peste 160.000 euro. Practic, cei patru primari spun mereu doar ce vor face, pentru că realizările lipsesc cu desăvârșire: zero fonduri europene atrase, zero demersuri şi kilometri din autostrada promisă, care urma să conecteze cele patru oraşe, Timişoara – Arad – Cluj-Napoca – Oradea.

Chiar dacă trei din cele patru comunități se bucură și de suportul consiliilor județene, trei președinți, fiind alături de cei patru primari, lideri ai PNL, chiar dacă din octombrie au la dispoziție un ministru liberal al transporturilor din zonă și un guvern întreg la dispozție, condus tot de un liberal, pălăvrăgeala politică și PR-ul strict electoral duc în derizoriu această inițiativă.

Având în vedere întâlnirea celor patru primari, de astăzi, din Cluj-Napoca, în prezența ministrului Transporturilor, le solicit să anunțe punctual ce își propune această alianță politică: câți kilometri de autostradă și de cale ferată care să lege cele patru orașe, cu prezentarea aproximativă a costurilor aferente și a termenelor de execuție. Nu ne interesează proiecte fanteziste, precum Robu care se teleportează la Bolojan și  Falcă care vine la Boc printr-un tunel sub Apuseni’’, a precizat Horia Nasra.

Primarii municipiilor Arad, Cluj-Napoca, Oradea şi Timişoara, iniţiatori ai proiectului „Patrulaterala Vestului”, au semnat, în decembrie 2018, la Timişoara, documentul de fundamentare a asocierii „Alianţa Vestului” (AVE). Fondatorii Alianţei anunţau că printre obiective se numără atragerea de fonduri europene direct de la Bruxelles.

AVE îşi mai propune să îmbunătăţească radical mobilitatea între cele patru oraşe, accelerarea realizării proiectelor de autostrăzi Transilvania, Via Carpathia, Timişoara-Belgrad, dezvoltarea unei conexiuni de trenuri de mare viteză între cele patru oraşe, dezvoltarea unei reţele de transport public interregional şi intraregional, creşterea mobilităţii ecologice în zona metropolitană prin proiecte de tip tren, tramvai, troleibuz, autobuz electric, metrou metropolitan, susţinerea legii parteneriatului public-privat pentru proiecte de infrastructură, construirea a câte unui spital regional la Cluj şi la Timişoara.

S.P.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *