Horia Bădescu, Doar din pământul patriei

În anul Centenarului Marii Uniri, Horia Bădescu, unul dintre cei mai valoroşi poeţi ai literaturii române contemporane, vine în faţa cititorilor cu un volum de esuri despre identitate şi românitate. Născut în satul Aref din Argeş, sat pentru care a păstrat toată dragostea inimii sale, el a făcut studenţia la Cluj şi a devenit transilvănean get-beget. Se simte aici Acasă şi se declară adeptul cuvintelor episcopului luptelor pentru renaşterea noastră naţională, Inochentie Micu-Klein ( care, aflat în exil la Roma, pentru că a îndrăznit să-şi apere neamul şi să înfrunte pentru aceasta pe temuta Habsburgă Maria Terezia), exprimându-şi testamentar dorinţa de a fi îngropat în pământul ţării, deoarece „Nu poţi învia cu adevărat decât în pământul patriei tale!” Plecând de la această realitate fundamentală, el a adunat de-a lungul timpului, într-o rubrică ţinută anume în revista „Curtea de Argeş”, aceste incitante meditaţii despre firea şi spiritualitatea românească, reîmprospătând memoria cititorilor cu fapte, evenimente, file de istorie, incursiuni în trecutul nostru cultural privitor la soarta noastră românească şi cum ne prezentăm noi astăzi în faţa viitorului cu propria noastră misiune civilizatorie. Secvenţele acestui captivant soliloqiu încorporează referinţe la Mioriţa şi Meşterul Manole, la Eminescu, Eliade şi Noica, Bartolomeu Anania, Caragiale şi Alecsandri, la Martin Opitz şi satul Densuş, la moştenirea noastră latină şi parcursul nostru european, la Basarabia şi destinul neamului valah. Lecturi multiple şi vaste, observaţii personale, amintiri şi icoane păstrate adânc în suflet se adună într-un mănunchi ilustrativ de ode şi cenotafuri, de transcrieri graţioase, pline de lirism şi de o densă sentimentalitate şi aderenţă ideatică la tot ceea ce a fost faptă şi acţiune meritorie pentru un popor aflat la răscrucea unor imperii hrăpăreţe şi silnice, în faţa cărora a trebuit să ne conservăm fiinţa naţională şi să ne afirmăm spiritul creator. Observator atent al acestui parcurs european, Horia Bădescu nu ocoleşte nici tarele neamului, surprinse atât de acut de Caragiale, dar nici omenia, toleranţa, spiritul răbduriu şi de sacrificiu al unui popor şi care, împreună cu un acut simţ al dreptăţii şi al încrederii în viitor, au călăuzit neamul nostru prin veacuri, făcând din limbă, ortodoxie şi solidaritate etnică arme puternice de afirmare şi rostuire creatoare. Vestitele lăcaşuri de cult ale lui Ştefan, splendida ctitorie a Basarabilor de la Curtea de Argeş,versurile geniale ale Mioriţei, statuile lui Brâncuşi, acordurile muzicale nemuritoare ale lui Enescu, panoramele epice neîntrecute ale lui Eminescu poartă cu toate pecetea pământului strămoşesc, repus în drepturile sale de L.Blaga, deoarece „Mioritismul nu este expresia pasivităţii existenţiale funciare tradusă în neantul situării istorice, ci a fiinţării în orizontul cosmicului umanizat şi deopotrivă al omenescului transfigurat transcendental.” Postura de Ioan Fără Ţară este tot ceea ce poate fi mai reprobabil, deoarece, fără şcoală şi fără memorie naţională, „temeliile identităţii noastre” sunt duse în derizoriu şi neantizate. Invocă în acest scop acţiunea justiţiară a imparţialităţii: „Eminescu să ne judece” şi dorinţa fermă a muncii serioase şi demne, fără tranzacţionism, fără hărţuieli politice şi setea de putere, fără „hăuliturile maneliştilor ori fiţele îmbogăţiţilor nesfârşitei noastre tranziţii”. Judecător inclement şi obiectiv al derapajelor politice actuale, H.Bădescu pledează pentru meritocraţie, pentru luciditate, pragmatism şi adevăr, pentru responsabilitatea trecutului-călăuză, a cultului pentru Transilvania şi Marea Unire. „Ea e inima. Frământarea ei, pulsul ei… Căci Ardealul este „starea noastră de veghe”, după vorba învăţatului Noica. Stare de veşnică neadormire, starea inimii”. Şi firesc vine întrebarea: „Mai suntem astăzi capabili de asemenea înaltă vibraţie?” Această ultimă propoziţie ar trebui să sune ca un avertisment şi ca un memento pentru toţi fii ţării de la ora de faţă, iar cartea lui H.Bădescu să intre în rândul lecturilor obligatorii din şcoalele noastre.
Mircea POPA

Articole din aceeasi categorie