Handbal Masculin / Potaissa Turda e în „sferturile” Cupei Challenge

Potaissa Turda a pierdut returul cu Vise, din „optimile” de finală ale Cupei Challenge la handbal masculin, scor 24-29, dar s-a calificat în faza următoare a competiţiei, graţie succesului obţinut în tur, la 20 de goluri diferenţă, 44-24. După victoria consistentă de la Turda, handbaliştii antrenaţi de Horaţiu Gal n-au avut motive să forţeze în manşa retur, pe care care au abordat-o fără presiune. În aceste condiţii, trebuie să privim drept firească relaxarea intervenită în jocul românilor, care şi-au permis să experimenteze mai multe scheme. Principalii marcatori ai turdenilor au fost Roland Thalmaier (4 goluri), Georgică Cântec (3), Ghiţă (3) şi Rotaru (3). Potaissa îşi va afla astăzi adversara din „sferturi”, care se va alege dintre Berchem (Luxemburg), AEK Atena (Grecia), Madeira Andebol (Portugalia), Dinamo Victor (Rusia), Krasnodar (Rusia) şi Vestmannaeyjar (Islanda). Teoretic, reprezentantele Greciei şi Luxemburgului sunt la îndemâna turdenilor, care în umătorul meci, programat joi, 22 februarie, întâlnesc, în deplasare, HC Vaslui, în etapa a 19-a din sezonul regulat al Ligii Naţionale. În prezent, Potaissa Turda ocupă locul al treilea în clasament, cu 39 de puncte.

 

Cristian FOCŞANU

 

Articole din aceeasi categorie