Handbal Feminin / Universitatea Cluj, la al doilea succes

  • Formaţia antrenată de Alin Bondar a început 2018 cu o victorie preţioasă, obţinută în faţa echipei Danubius Galaţi, obligatorie dată fiind situaţia deloc roză a clujencelor din clasament, care navighează în zona nisipurilor mişcătoare, ocupând în prezent un loc retrogradabil.

 

În această săptămână s-a reluat Liga Naţională de handbal feminin, cu partidele etapei a 11-a, iar în ultimul joc, disputat joi seară, s-au aflat faţă în faţă, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, Universitatea Cluj şi Danubius Galaţi, două din codaşele clasamentului. La capătul unui meci cu scurte episoade de echilibru, Universitatea şi-a valorificat avantajul terenului propriu şi s-a impus la o diferenţă de şase goluri, scor 32-26, bifând abia al doilea succes din actuala ediţie de campionat, după cel cu cu Rapid Bucureşti, din septembrie anul trecut. Între cele două victorii, clujencele au înregistrat şase eşecuri şi două remize. Primul gol al meciului a fost marcat după 33 de secunde, de Puiu, de la Universitatea. Dealtfel, gazdele au avut parte de un start lansat, conducând cu 6-1 în minutul 10. În această perioadă, clujencele au beneficiat de trei aruncări de la 7 metri, din care una a fost ratată, dar au şi văzut trei cartonaşe galbene. Gălăţencele au irosit nu mai puţin de şase atacuri, campioana ratărilor fiind Alla Sheiko, fostă jucătoare a Universităţii Cluj. În inferioritate numerică preţ de patru minute, după eliminările temporare ale lui Vasiliu şi Boian, Universitatea a primit doar două goluri, astfel că Danubius a redus diferenţa la 3-7, în minutul 14. Finalul primului mitan le-a aparţinut oaspetelor, care, pe fondul unui joc mai slab din partea „studentelor”, s-au apropiat ameninţător la 9-10.

Universitatea a câştigat repriza cu 12-10, însă diferenţa putea fi mai mare, dar Raluca Petruş şi Sonia Vasiliu au ratat din poziţii favorabile. În repriza secundă, cele două combatante s-au întrecut în erori pe alocuri copilăreşti, dar şi în infracţiuni. Aşa se face că Universitatea a acumulat 12 minute de inferioritate, în vreme ce Danubius opt minute. Clujencele s-au distanţat decisiv în minutul 44, când tabela arăta 23-17. Între minutele 37 şi 60, amfitrioanele au valorificat toate atacurile, respectiv 17. În repriza secundă, Danubius a beneficiat de cinci aruncări de la 7 metri. Principala marcatoare a învingătoarelor a fost Raluca Petruş, cu opt goluri. În urma victoriei de joi, Universitatea Cluj acumulează opt puncte, iar etapa viitoare înfruntă, în deplasare, CSM Unirea Slobozia, într-un derby al suferinţei.

 

 

Casetă Raster

Rezultatele înregistrate în etapa a 11-a

  • HCM Rm. Vâlcea – CSM Roman 22-19
  • CSM Bistriţa – Măgura Cisnădie 26-29
  • SCM Craiova – Rapid Bucureşti 29-24
  • CSM Slatina – Unirea Slobozia 19-24
  • HC Zalău – CSM Bucureşti 24-30
  • Corona Braşov – Dunărea Brăila 31-33
  • Universitatea Cluj – Danubius Galaţi 32-26

 

Clasament

  1. CSM Bucureşti 11      11      0        0        358-252      33
  2. Vâlcea 11      8        0        3        281-247      24
  3. SCM Craiova 11      7        2        2        293-253      23
  4. Măgura Cisnădie 11      7        1        3        289-262      22
  5. CSM Bistriţa 11      6        0        5        289-301      18
  6. Corona Braşov 11      6        0        5        285-267      17*
  7. HC Zalău 11      5        1        5        277-281      16
  8. Dunărea Brăila 11      5        1        5        250-257      16
  9. CSM Roman 11      5        0        6        269-278      15
  10. Danubius Galaţi 11      4        0        7        216-251      12
  11. Unirea Slobozia 11      3        1        7        251-288      10
  12. Rapid Bucureşti 11      3        0        8        275-325      9
  13. Cluj 11      2        2        7        278-305      8
  14. CSM Slatina 11      0        2        9        241-285      2

*- echipă penalizată cu 1 punct, prin decizie federală.

 

Etapa viitoare

Sâmbătă, 13 ianuarie

  • Rapid Bucureşti – CSM Bistriţa
  • Dunărea Brăila – CSM Bucureşti

Duminică, 14 ianuarie

  • CSM Roman – CSM Slatina
  • Unirea Slobozia – Universitatea Cluj
  • Măgura Cisnădie – HCM Rm. Vâlcea

Miercuri, 17 ianuarie

  • Danubius Galaţi – HC Zalău

Joi, 18 ianuarie

  • Corona Braşov – SCM Craiova

 

Liga Naţională de handbal masculin se reia la sfârşitul acestei luni, pe 29, cu meciul Potaissa Turda – CSM Făgăraş, contând pentru etapa a 16-a. Restul partidelor se vor juca pe 1 februarie. În clasamentul sezonului regulat, Potaissa Turda ocupă locul patru, cu 30 de puncte. Lideră este Steaua Bucureşti, cu 34 de puncte.

 

Cristian FOCŞANU

 

 

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *