Handbal Feminin / Universitatea Cluj aleargă în semicerc!

Deşi a schimbat antrenorul, echipa feminină de handbal a Universităţii Cluj tot bate pasul pe loc, semn că problema principală nu este la nivelul staff-ului tehnic, ci în altă parte. „Studentele” tocmai au contabilizat a cincea înfrângere în şase etape consumate din acest sezon în Liga Naţională şi se poate vorbi de o criză. Universitatea a întâlnit, miercuri seară, pe teren propriu, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, HCM Rm. Vâlcea, într-o partidă contând pentru etapa a 6-a. Oaspetele s-au impus cu 32-27, după 16-10 la pauză. Pare greu de crezut, dar clujencele au condus o singură dată în acest meci, chiar în debut, când au marcat primul gol, prin Senocico, în secunda 35. Vâlcencele au avut 6-3, dar gazdele s-au apropiat la 9-10, după care a urmat căderea de pe tobogan. Numai în prima repriză, Universitatea a irosit şapte atacuri, campioană la acest capitol fiind chiar experimentata Mihaela Ani Senocico, cea care avea să fie, totuşi, principala marcatoare a învinselor. Diferenţa de şase goluri, înregistrată la pauză, s-a dovedit imposibil de recuperat de către „studente”, care au reuşit în cel mai bun caz să se apropie la trei lungimi, 15-18, în minutul 37. Universitatea a arătat aceeaşi precipitare în atac şi nesiguranţă pe faza defensivă. Ana Berbece, Diana Puiu, Tamaş Reka, Abigail Vălean şi Raluca Petruş n-au fost suficient de inspirate la finalizare.

În aceeaşi etapă, campioana en titre CSM Bucureşti a snopit în bătaie SCM Craiova, de care a dispus cu 35-23, după o primă repriză echilibrată, pe care gazdele au câştigat-o doar cu 15-13. În competiţia internă, cuvântul echilibu este impropriu utilizat în meciurile celor de la CSM Bucureşti. Vineri se joacă HC Zalău – CSM Bistriţa. Alte trei partide au loc sâmbătă, respectiv Dunărea Brăila – CSM Slatina, Danubius Galaţi – Corona Braşov şi CSM Roman – Măgura Cisnădie, iar duminică, în epilogul rundei, se întâlnesc Unirea Slobozia – Rapid Bucureşti, meci transmis în direct de TVR 1, de la ora 16.

Etapa viitoare, Universitatea Cluj va întâlni, în deplasare, CSM Slatina. Partida este programată pentru data de 1 noiembrie.

 

Cristian FOCŞANU

 

Articole din aceeasi categorie