Handbal Feminin / Universitatea Cluj a legat două victorii

Este pentru prima dată în acest sezon când Universitatea Cluj leagă două victorii în Liga Naţională de handbal feminin. Şi „studentele” au mai realizat o premieră, bifând prima victorie în deplasare. După 32-26 cu Danubius Galaţi, „studentele”  au învins, în deplasare, CSM Unirea Slobozia întro partidă contând pentru etapa a 12-a. Clujencele s-au impus la o diferenţă de trei goluri, scor 27-24, după 17-17 la pauză. Partida din Sala „Andreea Nica” a stat sub semnul echilibrului. Primul gol a fost marcat de clujence, după aproape două minute, prin Cristina Boian. Miza şi-a pus amprenta pe evoluţia „studentelor”, care au căzut pradă tensiunii şi au încasat trei cartonaşe galbene în primele patru minute, jucătoarele avertizate fiind Vasiliu şi Diana Puiu, aceasta din urmă interceptând două avertismente. Prima suspendare temporară a primit-o Raluca Nicolae, de la gazde, în minutul 7. Universitatea a profitat de superioritatea numerică şi a revenit de la 3-5. Cele două combatante au mers cap la cap până la jumătatea primei reprize, când CSM Unirea s-a desprins la trei goluri, scor 11-8, pe fondul unor stângăcii în tabăra oaspetelor. Au urmat trei aruncări de la 7 metri ratate, două de către amfitrioane, prin Dăscălete şi Predoi, imitate de Mihaela Ani-Senocico. Mult mai atentă în defensivă, Universitatea a blocat trei atacuri ale uniristelor şi a revenit de la 8-12, trecând, din nou, în avantaj, pentru a treia oară în această primă repriză, în minutul 21, scor 13-12. La reluare, vizitatoarele au reuşit să se desprindă la patru goluri, 23-19 în minutul 38, speculând perioada mai puţin fastă a gazdelor, care au marcat un singur gol din şapte atacuri, prin Mădălina Predoi. Clujencele au avut şi cinci goluri avans, 25-20, în minutul 46, dar patru minute de inferioritate numerică, după eliminările temporare ale lui Tamas Reka şi Sonia Vasiliu, au făcut ca CSM Unirea Slobozia să se apropie ameninţător la 23-25. Universitatea a gestionat bine finalul şi a reuşit să obţină o victorie preţioasă, în urma căreia acumulează 11 puncte. Principala marcatoare a învingătoarelor a fost Lazăr, cu 7 goluri. Clujencele ocupă în prezent poziţia a 11-a, dar se află la un punct de primul loc salvator. În următorul joc, programat duminică, 21 ianuarie, Universitatea Cluj va întâlni, pe teren propriu, CSM Roman.

 

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie