Hai la mine, că nu-s acasă!

Dăunăzi, cineva îmi spunea că suntem aşa de zvăpăiaţi, stângaci şi, până la urmă, penibili în treburile de politichie, pentru că, zice, nu avem tradiţie în democraţie. Ar trebui o analiză serioasă pe acest subiect, în care părerile politologilor, sociologilor, filosofilor şi ziariştilor-analişti să decanteze acele tare care ne fac, realmente, de minune. Sigur le-am putea corecta din mers, chiar dacă lipseşte voinţa politică a unora sau altora dintre actorii care au treburi suspect de deviante cu vestita buhă din folclorul urban.
Ceea ce lipseşte cu certitudine din viaţa noastră politică e bunul simţ, măsura şi, nu în ultimul rând, orientarea spre acele gesturi diplomaticeşti, care să salveze, măcar, aparenţele.
Sunt convins că ştiţi:
Premierul Japoniei nu s-a sculat cu faţa la cearşaf şi, supărat pe existenţă, a zburat înspre meleagurile noastre. Asemenea vizite ca ale lui Shinzo Abe sunt pregătite cu mult timp înainte, lucrează la programul vizitei o grămadă de experţi, sunt antamate o serie de documente ştiute doar de personajele principale ale evenimentelor care urmează să se petreacă şi, în general, se cade de acord, pe canale diplomatice, cu cele mai multe dintre problemele care se pot ivi în relaţiile bilaterale.
Noi?
Am dat şi de data aceasta cu mucii în fasole. Trage Dragnea şi ai lui o şedinţă cominternistă, sparge vezica de idei ale premierului – pe care tot el l-a pus în funcţie – şi nici măcar nu are decenţa să lase o zi, două pentru a se strecura printre evenimentele politice cele mai importante pentru ţară. Nici cu o delegaţie din Nauru nu faci aşa ceva: să laşi gol în peisaj, să-l pui pe urmaşul samurailor să stea de vorbă cu portarul de la ministerul economiei, să… Mă mir că l-au anunţat că amfitrionul nu-i acasă!! Că, sincer, am crezut că, în nimicnicia lor, lasă delegaţia japoneză să bată drumul degeaba până la Guvern. Şi, credeţi-mă, băieţii aceştia n-au venit să bea un şpriţ cu Mihai Tudose. Au ei, acasă la ei, sake-ul lor! Primul ministrul al Japoniei a venit în fruntea unei importante delegaţii economice. Kotara Nagomi, directorul adjunct al Cabinetului primului ministru se va întâlni cu un neiculeni. Nu-şi va face seppuku. Dar se va comporta ca şi cum ronin-ul din faţa lui nici n-ar exista.
Şi, uite aşa, după China şi Coreea de sud, ratăm încă oportunitate de a întări relaţiile cu una dintre cele mai dezvoltate state ale lumii.
Iohannis?
Evident că trebuia să-l primească pe Shinzo Abe şi preşedintele. Dar acolo se soarbe un ceai, se mestecă o momiţă, se povesteşte despre o bobiţă… Şuşanele. La primul ministru şi ministrul economiei şi finanţelor se descărca desaga!
Aşa?
Să nu ne mirăm că oamenii de afaceri niponi vor prefera alte ţări din Estul Europei, acolo unde nu mustaţa dictatorială mână în luptă interesul personal şi al găştii din juru-i. Şi n-are nici o treabă cu ideea de a face ceva pentru această ţară.
Măcar de ochii lumii, zic.
Radu VIDA

Articole din aceeasi categorie

One Response to Hai la mine, că nu-s acasă!

  1. Unu

    Incredibil. Incompetenți, inepți, mitocani, nepăsători față de țara asta. Nu vă înșelați cumva în așteptări – nici fostul PM, care acum o face pe edilul urbei noastre, nu ar fi obținut ceva important din această întîlnire. Zîmbea, făceau poze și cam gata.
    La noi, politica este făcută de niște ageamii. Cum să fim respectați în lume?