Hai în Sat la Lectură!

Primul eveniment, primul invitat: Cornel Udrea. Lectura, învăţătura cea mai bună

miercuri 7 august, 17. 00 * sat Suceagu 261P

Astăzi debutează un proiect cultural nou, sugestiv intitulat Hai în Sat la Lectură, proiect – iniţiator Asociaţia Culturală Hai în Sat; manager proiect Flavia Mureşan – ce are menirea de a stimula în rândul tinerei generații apetitul pentru citit și scris, abilitați și pasiuni tot mai absente din activitățile specifice acestei vârste, dar care sunt componente esențiale în dezvoltarea individului și implicit a societății. Este proiectul prin care locuitorii satelor vor lua parte la întâlniri cu scriitori, actori, oameni de cultură, în cadrul unor evenimente inedite pentru spaţiul rural.

Primul invitat este scriitorul Cornel Udrea, ocazie de lansare a cărţii Obiceiuri de nuntă la cangurii schiopi, de schimburi de idei urmare a lecturii şi a sesiunii de întrebări şi răspunsuri. Cu o menţiune, Obiceiuri de nuntă la cangurii şchiopi este una dintre cele mai bune cărţi în care comediei i se asigură locul de drept, dovadă şi numărul mare de exemplare în care a fost editată cartea, 145. 000!

Totodată este şi privilegiul întâlnirii cu George Vasile Dâncu (Asociației Culturală Eikon), truditor însemnat al cuvântului scris şi rostit.

O discuţie cu Alin Pop – fondator al Asociaţiei Culturale Hai în Sat/preşedinte George Alin Pop – evidenţiază programul următor în datele esenţiale. Astfel, sunt prevăzute deplasări la Mera (invitat este scriitorul Koracsony Zsolt), Vultureni (acasă la… Ion Mureşan), Mihăieşti (cu Daniel Moşoiu şi un generic extraordinar, In memoriam Alexandru Vlad), Baciu (ultimă escală a proiectului, invitat fiind actorul Dorel Vişan), datele acestor întâlniri spirituale urmând să fie anunţate din timp. Cum din timp vor fi anunţaţi şi ceilalţi invitaţi ai proiectului, unul ambiţios ca target principal.

Ştiu foarte bine ce rol joacă lectura în viaţa copiilor. Lectura trebuie să devină o obişnuinţă, un hobby, cu debut la vârstele fragede.

Închei rândurile de faţă cu un citat care spune totul, veritabil îndemn pentru absolut toate vârstele: “Lectura, iată învăţătura cea mai bună” (Puşkin).Hai în Sat la Lectură debutează sub cele mai bune auspicii. Motiv pentru a aştepta încă de pe acuma, întâlnirile următoare.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie