Guvernu-i ‘colo, sus. Duşmanul? Lângă noi

Adaptat şi adnotat, o ţâpuritură veche ar suna cam aşa: din greşeală în greşeală, spre mizeria totală.
Se pare că nu mai nasc, în Ţărişoară, bărbaţi adevăraţi, care să facă din politica românească o lume de succes. O felie de viaţă, în care ei să aibă satisfacţia muncii împlinite, iar noi plebea, să trăim omeneşte. În păturile superioare ale atmosferei puterii, luptele se dau. În intestin. Şi pute a hoit, interes făr’ de fes şi leprozerie. Jos, în marea masă a populaţiei deziluziile cresc, sărăcia se încolăceşte pe trupuri asemenea ceţii la picioarele podurilor virtuale.
Şi nu-i pasă nimănui.
La vârful partidului PSD, liderii se miros în ciorapi; la PNL sunt alegeri câştigate, triumfalist, de trubaduri îngâmfaţi; la PMP moţul de păr de altădată creşte şi acoperă privirile lucide; ş.a.m.d.
Iar poporul alegător geme.
Datorită politicilor aberante, negândite sau doar pritocite pentru a avantaja pe unul şi pe altul din cercurile putorii împuternicite, firmele mici şi mai mari dau faliment. Încet şi sigur! În loc ca Statul să fie în slujba celor mulţi, reprezentanţii care apucă în zonă se erijează în stăpâni nemiloşi. Şi trag câte un jaf de zile mari. Ba la lumina protectoare a legilor, ba în semiobscuritatea afacerilor încâlcite, de rapt. Statul a ajuns să ia chirii atât de mari de la micii întreprinzători încât nici un fel de activitate cinstită nu mai merge.
Chioşcurile de ziare, bunăoară.
Pe un petic de 2 metri pătraţi, în locuri unde numai vad comercial nu se poate numi, Primăria percepe taxe de peste 2000 de lei. Asta în condiţiile în care – se ştie – un ziar costă 2 lei, o revistă 5, o carte de colecţie 9. Cum se pot face astfel de afaceri? Şi, mai ales, cine le dă dreptul acestor căpuşe să distrugă lumina din literele frumos alcătuite în pagini de ziar şi reviste?
Noi!
Noi suntem cei care nu le-am dat în cap, atunci când a trebuit, noi i-am ales doar pentru că aveau papagalul cel mai cel şi costumul de Armani de la mămica lor comunală.
Dacă tot am apucat să vorbim despre difuzorii de ziare, să mai spunem şi că „salariul minim pe economie” a făcut praf şi pulbere printre aceşti amărăşteni. Adăugat la taxe de tot felul, s-au redus orele de muncă, au crescut contribuţiile băneşti la Stat. Iar datoriile au început să se acumuleze. Cu mare repeziciune, de această dată. Apoi…
Falimentul!
Dar trebuie spus: duşmănia pentru micile afaceri de distribuţie nu se referă doar la cei implicaţi în această afacere. Sunt destinate pierzaniei ziarele, abonaţii, cititorii şi, în final, … pustiul.
Radu VIDA

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *