Grupul Teraplast a cumpărat compania Politub

Grupul Teraplast, al cărui principal acţionar este omul de afaceri clujean Dorel Goia, a finalizat procesul de achiziţie a companiei Politub, care activează pe piaţa ţevilor de apă şi gaz. “Teraplast anunţă că s-a finalizat procesul de achiziţie a pachetului de acţiuni reprezentând 50% din părţile sociale ale Politub, deţinut de compania franceză Socotub. Astfel, Teraplast are o participaţie de 99,99% din capitalul social Politub, iar Terasteel o participaţie de 00,01%. Anterior achiziţiei, Teraplast deţinea 50% din acţiunile Politub, iar odată cu finalizarea procesului de achiziţie a restului de acţiuni, grupul Teraplast dobândeşte control unic asupra societăţii Politub”, se arată într-un comunicat al companiei, preluat de Agerpres.
Grupul Teraplast are o cifră de afaceri anuală de peste 400 de milioane de lei. Portofoliul de produse este structurat pe şase linii de business: instalaţii & amenajări, profile tâmplărie, granule, panouri termoizolante, structuri metalice zincate şi tâmplărie termoizolantă. Grupul include compania Teraplast, subsidiara TeraSteel, subsidiara TeraGlass, subsidiara Teraplast Logistic şi Politub. Teraplast este listată la Bursa de Valori Bucureşti, iar de la începutul anului acţiunile companiei au scăzut cu 12,4%, la 43,80 bani/acţiune. Cel mai mare acţionar al Teraplast este omul de afaceri Dorel Goia – cu 46,77% din acţiuni, urmat de fondul KJK Fund II din Luxemburg – cu 10,03% din acţiuni. Principalele activităţi ale Politub includ producţia de ţevi din polietilenă medie şi înaltă densitate pentru reţelele de transport şi distribuţie a apei, gazelor naturale, telecomunicaţii, canalizări sau irigaţii.

Articole din aceeasi categorie