Ghişeele primăriei Cluj-Napoca, asaltate de contribuabili

Deşi municipalitatea clujeană a pus la dispoziţia contribuabililor mai multe modalităţi de plată a impozitelor şi taxelor, în prima zi în care s-au putut plăti dările către administraţia locală, sute de clujeni au luat cu asalt primăria Cluj-Napoca, alegând să-şi achite impozitele pentru anul în curs, la ghişeele instituţiei.

Dintre toate alternativele de plată care să îi scutească de deplasarea fizică la un ghişeu al instituţiei, puse la dispoziţia administraţiei locale – online, pe site-ul www.primariaclujnapoca.ro online, pe site-ul www.ghiseul.ro; online, cu ajutorul codului QR de pe înştiinţarea de plată a impozitelor, virament bancar în conturile institutiei deschise la trezorerie – clujenii au preferat să-şi plătească dările direct la ghişeele instituţiei, stând la cozi interminabile.

Printre numeroasele persoane de vârsta a treia, aşezate la coadă încă dela primele ore ale dimineţii, s-au aflat şi mulţi cetăţeni români stabiliţi în străinătate, care au solicitat eliberarea atestatelor fiscale necesare rezolvării unor probleme de proprietate, precum înmatriculări de autovehicule, sau întăbulări imobiliare.

Precizăm că, deşi pentru a beneficia de toate facilităţile şi bonificaţiile, contribuabilii ar trebuie să-şi achite dările pentru şase luni pînă pe 31 martie, taxele şi impozitele vor putea fi plătite până pe data de 2 aprilie, având în vedere faptul că 31 martie cade sâmbăta.

Totodată, pe lângă achitarea impozitelor şi taxelor, clujenii s-au aşternut la coadă şi pentru depunerea ceririlor pentru un loc de parcare, cu toate municipalitatea a venit în întâmpinarea acestora cu o aplicaţie online pentru rezolvarea acestei probleme. Precizăm că dintre cele circa 1.600 de cereri pentru un abonament de parcare înregistrate pe oră, doar jumătate au fost depuse online.

A.S.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *