Dialog despre creație, libertate și putere digitală

Absolvent de Fizică, și apoi de Arte Plastice, convertit din ”sticlar” în ”artist digital”, Adrian Grecu este, în același timp, și un pioner, dar și un veteran al utilizării unor noi instrumente de exprimare plastică. Găzduită de Muzeul de Artă Cluj, cea mai recentă expoziție a sa, ”RetroPerspectiva”, este doar unul dintre pretextele acestei discuții, care vrea să dezvăluie măcar o parte din personalitatea acestui artist puternic ancorat în contemporaneitate.

Viorel Dădulescu

 

– Adrian Grecu, ești absolvent de Fizică, iar pe urmă ai migrat înspre Arte Plastice. Cum s-a întâmplat asta?
– Încă din perioada când eram student la Fizică aveam preocupări artistice, ba chiar și cu ani buni înainte. Am fost atras de Fizică, pentru că prin aprofundarea acestei discipline aflam niște răspunsuri privitoare la natură, în general. Dar, pe lângă asta, m-a mai interesat și natura umană. Fizica a răspuns întrebărilor mele legate de natură, iar apoi m-am îndreptat spre Arte Vizuale fiindcă m-a interesat și latura spirituală a lumii, nu doar cea care poate fi exprimată prin fizică sau matematică.

– La Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca ai absolvit secția de Ceramică – Sticlă. Cum de ai trecut de acolo în cu totul alt registru al creației plastice?
– Ceramica a fost terenul fertil care m-a dus mai departe. În acea zonă am învățat să modelez lutul, să lucrez cu forma, și să gândesc munca cu materialul în raport cu exprimarea unei idei. De la ceramică am ajuns la sticlă, care mi s-a părut că răspunde mai mult cerințelor estetice personale, pentru că este transparentă și lucrează cu lumina. Contactul cu sticla a fost doar un mic pas în a merge spre zona artei pe computer, care lucrează oarecum cu idei abstracte, este dematerializată. La fel cum sticla este o formă de dematerializare prin transparență, arta digitală este o formă de dematerializare prin intrarea într-o lume a ideilor.

– Cât de mult și cum crezi că influențează formația ta tehnică, științifică, creația ta artistică?
– Ceea ce fac este, practic, o activitate aflată la întâlnirea între artă și tehnologie. Așa că pregătirea din domeniul fizicii m-a ajutat să abordez tehnicile artei pe computer, în sensul că am putut să mă concentrez mai bine pe zona de interfețe grafice sau pe obținerea unor efecte specifice acestei tehnici de lucru. Deci, există o influență foarte clară în acest sens.

– Cea mai recentă expoziție a ta, intitulată ”RetroPerspectiva”, are un subtitlu incitant – ”Un manifest digital”. De ce ”manifest” și de ce ”digital”?
– Expoziția se numește ”RetroPerspectiva” pentru că prezintă lucrări din perioada 1998, de la începuturile mele în acest domeniu, și până în prezent. Având în vedere că nu este doar o întoarcere în timp, o prezentare a unor lucrări mai vechi, ci este și o privire spre viitor, am folosit un joc de cuvinte care semnifică și o referință spre trecut, dar și o proiecție spre viitor. Întotdeauna am fost preocupat spre realizarea unor forme care se îndreaptă spre viitor, spre lucruri noi, m-au interesat mai puțin cărările bătute. Pe de altă parte, subtitlul semnifică dorința mea de a afirma că arta digitală nu este mai prejos de alte genuri artistice, cum ar fi pictura, de exemplu. Asta nu înseamnă că nu iubesc pictura, că nu o apreciez, însă, din punct de vedere personal, consider că arta digitală corespunde mult mai bine și este mult mai ancorată în realitățile noastre contemporane. Spun asta doar din punctul meu de vedere, al creației mele. Ceilalți, fiecare dintre ei, sunt liberi să lucreze în maniera proprie. Dar eu consider că arta digitală este cea mai apropiată de realitățile în care trăim. Până la urmă, expoziția se numește și ”Un manifest digital” pentru că vreau să afirm cu tărie că arta digitală este pe același nivel cu pictura sau sculptura. Este o artă importantă, a prezentului, dar și a viitorului.

– Haide să enumerăm câteva tehnici de artă digitală pe care le utilizezi.
– Încă de prin 1993, în cadrul unui curs de desen de la Universitatea de Artă, am făcut prima lucrare de grafică pe computer – era un desen realizat cu ajutorul mouse-ului. Desenul l-am prezentat în expoziția de la Muzeul de Artă, pentru că a marcat începutul în această direcție artistică. După aceea, cu timpul am început să lucrez în grafica 3D (trei dimensiuni – n.r.) sau, cum i se mai spune, Computer Generated Images – Imagini Generate pe Computer. A nu se înțelege că atunci când lucrezi pe computer acesta rezolvă lucrurile. De fiecare dată artistul este cel care lucrează. Este ca și cum ai spune că dacă îi dai cuiva niște pensule, ele lucrează singure. Nu este altfel nici în lumea computerelor, iar munca cu acest instrument este la fel de laborioasă și de creativă ca și lucrul cu pensulele sau cu dalta.

– Am văzut că ai lucrări atât de imagine generată pe computer, cât și de Realitate Augumentată sau de animație. Poate vrei să explici cum ai ajuns să utilizezi aceste tehnici.
– Am ajuns la Realitatea Augumentată după ce am realizat lucrări de Realitate Virtuală (Virtual Reality sau VR), care este o imersie totală într-un spațiu virtual, vizibilă pentru privitor doar prin niște ochelari speciali. Acesta nu mai vede realitatea din jurul lui, ci doar imaginea oferită de ochelarii VR. În schimb, Realitatea Augumentată este vizualizarea realității imediate, prin ecranul unui smartphone, peste care este suprapusă un element virtual. Însuși termenul de augumentare înseamnă a adăuga. Practic, adăugăm peste ceva niște elemente virtuale: elemente 3D, forme, culori, care se mișcă. În expoziție am prezentat, peste niște imagini reale – niște mozaicuri din sticlă – o animație vizibilă doar prin intermediul ecranului unui smartphone. Am descoperit că acest lucru pot să-l fac și pe sculpturi reale. Pot să fac animații 3D și ”în fața” unei sculpturi, care rămâne vizibilă în vizorul unui smartphone, dar peste care se adaugă și alte elemente. Acest lucru mi se pare foarte interesant și, pentru mine, va fi o direcție de cercetare în continuare.

– Lucrările tale de animație pe computer prezentau imagini care se succedau într-un ritm extrem de rapid, la limita perceptibilului, și chiar vreau să te întreb dacă transmit cumva și informații subliminale.
– Nu m-am gândit la asta, dar vreau să spun că omul are în conștiința sa nu imagini statice, ci succesiuni de imagini, o multitudine, care, de multe ori, nu au sens. Acest lucru am vrut să-l redau, un fel de ritm al conștiinței. Printr-un videoclip, cu succesiuni de imagini într-o foarte mare viteză, am vrut să redau acest ritm al conștiinței personale. De fapt, oamenii vibrează pe mișcare, nu pe imagini statice, de aceea nu sunt nici un mare fan și nici un promotor al imaginilor statice.

– Am putea spune că această tehnică, plastică până la urmă, este, cumva, asemănătoare cu tehnica literară a fluxului conștiinței?
– Da, s-ar putea să fie. Cred că ăsta este un lucru extraordinar, este o descoperire a artei digitale, dar și a filmului, care poate să introducă acest element al timpului în percepția obiectului de artă. Dar, ceea ce mă interesează mai mult nu este să fetișizez obiectul de artă ca obiect în sine, ci ideea pe care o transpune, precum și procesualitatea actului creator. Este adevărat că, la un moment dat, arta digitală poate să fie multiplicată prin printare pe diferite suporturi, ceea ce ar putea fi considerat un neajuns. Dar există posibilitatea ca, atunci când vinzi o lucrare de artă digitală, aceasta să facă parte dintr-o serie redusă, și fie un exemplar, cu număr, din câteva lucrări similare, sau poate să fie un unicat, atestat printr-un certificat de autenticitate, semnat, și atunci nu mai există problema multiplicării. De fapt, este o situație similară cu cea a gravurilor sau a fotografiilor de artă.

Mai vreau să spun că eu am început să lucrez artă digitală într-un mod programatic, pentru că este o diferență între a lucra pe computer și a face artă digitală. Știm că toate broșurile, toate afișele, încă de prin anii ‘90, se lucrau tot pe computer, dar eu am abordat această tehnică în mod programatic, așa cum – să spunem – impresioniștii erau preocupați de transpunerea luminii prin culoare, eu sunt preocupat de transpunerea ideilor prin această tehnică. Este, de fapt, o nouă metodă de lucru, care generează noi rezultate și noi paradigme. Folosind un mijloc nou, ajungem și la rezultate noi.

– Până acum am vorbit depre tehnici de lucru. Te rog să te referi și la câteva dintre temele pe care le abordezi.
– Tema pricipală este libertatea și drepturile omului. Aceste două lucruri sunt mai importante decât orice altceva. Înainte de ‘89 am trăit într-o distopie. Era o minciună generalizată, iar oamenii nu se puteau exprima liber. Asta este insuportabil pentru toată lumea, degeaba trăiești, degeaba te hrănești, dacă ești un om încarcerat. Încarcerarea poate apărea și dacă ești supus unor manipulări puternice. De asta am folosit și în expoziție simbolul ”power”, cel care apare pe toate ecranele de computer, tabletă sau smartphone, și care este o paradigmă a momentului. Dar, de această dată ”power-ul” este utilizat în sens pozitiv, în sensul de putere digitală, creativă, de aceea și este plasat pe un steag alb, oarecum în legătură cu ideea de pace. Evident, sensul negativ al simbolului este utilizarea puterii între indivizi sau între țări. Paradigma puterii în sens negativ generează conflicte și alte nenorociri. În ce mă privește vreau să promovez ideea de libertate și să trezesc oamenilor conștiința de sine, și dorința de a nu se lăsa manipulați. De asta mă interesează și ideea de deșteptare. Până la urmă și imnul nostru național este ”Deșteptă-te române”, iar deșteptarea nu este doar o figură de stil, ci înseamnă foarte multe lucruri, inclusiv libertate. Libertatea nu este un dat, este un deziderat pe care trebuie să-l urmărim și să-l cucerim în fiecare moment al vieții.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut