Galeria de Artă FĂCLIA. Echilibru şi calm. Constanţa luminii de zi în pictura lui Emil Ciubotaru

Dacă ai fi un trecător prin oraşul dominat de marea forfotă şi ai simţi nevoia unui strop de linişte, te-ai putea retrage în faţa unor tablouri rânduite cuminte pe simeza a doi pereţi paraleli din Galeria de Artă a redacţiei cotidianului Făclia.

Emil Ciubotaru te cheamă să depeni atent, cele douăzeci şi două de pânze, pe care le-a pictat în ultimul an.

Arunci o privire de ansamblu pentru a descifra teme şi stilul ce defineşte expoziţia de faţă. Primul tablou cu stejari bine ancoraţi pe pământul roşcat, face anunţul ca un introitus într-o piesă muzicală medievală. Următoarele lucrări devin un ecou al acestei teme şi te cobori în lumea imaginară a peisajului umbros. Artistul iubeşte foşnetul pădurii şi cu multă răbdare, se ia la întrecere cu toate detaliile unei realităţi pe care o reprezintă iară şi iară.

Am sondat puţin partea ascunsă a intenţiilor artistice, punând câteva întrebări specifice meseriei de pictor. Lucrările se adresează ochiului şi vor să încânte prin echilibru, calm, prin constanţa luminii de zi. Să fie oare de ajuns, în acest moment al diversităţii artei vizuale, să ne rezemăm de realitatea obiectivă, aproape fotografică, pe reprezentarea fidelă a tot ce poate cuprinde ochiul, atunci când fixează un crâmpei din natură ? Întrebările şi le pune atât creatorul operei, cât şi spectatorul, care emite judecăţi de valoare. Totul este o alegere în demersul artistic.

Expunerea de faţă are soliditate, rigoare. Emil Ciubotaru îşi propune limite ca regulă a jocului, este accesibil, eficient, lucrează zilnic, îşi găseşte valoarea în îndemânare, în respectul tehnicii, în hotărâre şi viteză în lucru. Rămâne să urmărim pasul următor şi în mod sigur, va reveni cu aceeaşi sinceritate.

Lucian ŢINTARIU

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *