Galele MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ la aniversare: Întâlniri risipite de-a lungul a 20 DE PRIMĂVERI, DE VERI, DE TOAMNE şi DE IERNI…

Prof. dr. Nicolae HÂNCU, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, Preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Membru de Onoare al Academiei Române

… toate frumoase, unice, irepetabile. Vorbim, practic, despre Gale pentru toate anotimpurile, despre ani şi ani de căutări şi progres, tot atâtea pledoarii avizate pentru manifestarea plenară a ştiinţei, artei şi culturii clujene în context naţional şi internaţional. Şi cine putea fi un partener de dialog mai potrivit decât însuşi „părintele” şi, din 1997 încoace, amfitrionul statornic al acestor reuniuni elitare dacă nu Prof. dr. Nicolae HÂNCU, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, Preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Membru de Onoare al Academiei Române, cel care pune în operă, lună de lună, programe de cel mai mare interes, care coagulează în jurul evenimentului „crema” intelectualităţii clujene? În orice caz, cea mai longevivă manifestare a Clujului ştiinţific şi cultural-artistic (înafara instituţiilor profesioniste care promovează asemenea activităţi) – Galele „Medicină, Artă, Cultură” – şi-a câştigat notorietatea şi bunul renume pe care le merită, graţie consecvenţei organizatorului şi promovării, prin toate mijloacele, a excepţionalităţii! Un dialog pe tema Galelor, dar şi a provocărilor ce stau astăzi în faţa medicului, a actului medical, a medicinii, în general, se impunea, aşadar, de la sine.

M.B.: Recurs la memorie. Cum au apărut Galele?

Prof.dr.Nicolae Hâncu: Ideea Galelor s-a născut din repetatele dialoguri cu mine însumi la sfârşituri sau începuturi de zi, când îmi descopeream disponibilităţi afective. Am comunicat-o la o şedinţă a filialei din Cluj-Napoca a Academiei de Ştiinţe Medicale. Acad. Ioan Baciu a acceptat-o imediat. Debutul a fost în 26 martie 1997, în sala Tonitza a Muzeului de Artă. Am beneficiat de la început de înţelegerea şi colaborarea deplină din partea d-nei Livia Drăgoi, director al muzeului, şi a Prof.dr. Alexandru Fărcaş, rector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. Ulterior, Rectorul Bojiţă, preluând conducerea Universităţii „Iuliu Hatieganu”, a devenit un susţinător vital al Galelor. În ultimii ani, Galele s-au desfăşurat şi sub egida Academiei Române.

M.B.: Unde şi-au găsit Galele câmp de manifestare?

N.H.: În primii ani, ele s-au desfăşurat acolo unde s-au născut, adică la Muzeul de Artă. Ulterior, am fost găzduiţi în Sala „Studio” a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, apoi, mulţi ani, la Opera Naţională. Câteva Gale s-au desfăşurat în Casa de Cultură a Studenţilor, în cadrul unei frumoase colaborări cu Marius Tabacu, directorul Filarmonicii „Transilvania”. Am fost prezenţi, o dată, la Opera Maghiară. În ultimii ani, ne-am întors în Sala Tonitza, unde ambientul şi amfitrionii sunt extraordinari datorită domnului Prof. Lucian Nastasă-Kovacs, actualul director al muzeului.

M.B.: De ce „Galele”?

N.H.: Profesorul Ion Vlad, fostul Rector al Universităţii „Babeş-Bolyai”, a caracterizat admirabil fenomenul: „Este vorba despre o tradiţie a spiritului universitar, emblematic pentru Clujul intelectual. „Alma mater”, loc al convergenţei ştiinţelor şi al valorilor umaniste, înregistrează programul vechi şi, în mare parte, uitat al extensiunii universitare, în sensul aceluiaşi dialog absolut legitim dintre magistru şi oamenii cetăţii. În felul acesta, spaţiul universitar trece dincolo de amfiteatre, celebrând cunoaştrea şi meditaţia asupra valorilor umane. Ceea ce mi se pare însă semnificativ e faptul că iniţiativa Galelor a venit de la un reprezentant al Şcolii Medicale Clujene de azi şi cred că este perfect justificată o atare constatare.”

M.B.: De ce credeţi că Prof. Ion Vlad a spus că este semnificativ că ideea Galelor a venit de la un reprezentatnt al Şcolii Medicale Clujene?

N.H.: Explicaţia o găsim într-un eseu publicat la 5 ani de la Gala inaugurală: Medicina a fost şi rămâne o profesie aparte. Au rostit aceasta mari gânditori, scriitori, creatori ai frumosului sau performeri ai inteligenţei umane. Aproape toţi medicii adevăraţi, adică acei iubitori de semeni şi de profesie, au simţit, pe parcursul activităţii lor, impulsul ca, la un moment dat, să se desprindă de seducţia actului medical, lăsându-se seduşi de „altceva”. Iar acel „altceva” a însemnat pentru Cronin literatura, pentru Starbinki interdisciplinaritatea, pentru Victor Papilian teatrul, pentru Octavian Fodor şi D. Dumitraşcu pictura şi eseistica, pentru Crişan Mircioiu – Albert Schweitzer. Pentru acesta din urmă, acel „altceva” a însemnat îmbrăţişarea lui Bach, el mângâind orga în neasemuite interpretări ce au tămăduit suflete suferinde din pădurile tropicale. Pentru medicul „de toate zilele”, dar sensibil, seducţia de „altceva” înseamnă că, aplecat fiind spre omul bolnav sau cufundat în tratate, să evadeze pentru clipe de respiro spre fiordurile lui Grieg, spre Tamisa împreună cu Haendel, spre grădinile Spaniei ale lui de Falla sau în Munţii Apuseni ai lui Marţian Negrea.

De ce această veritabilă competiţie a seducţiilor şi de ce această evadare? Pentru că întotdeauna „altceva” înseamnă frumosul din pictură, din muzică sau din subtilitatea textelor literare. Dar nu numai arta este o fântână a frumosului. Frumosul este pretutindeni. Nu el lipseşte ochilor, ci ochii noştri nu ştiu să-l vadă. Evadând spre frumos şi contaminându-se cu el, medicul îşi reîncarcă energiile sufleteşti, reîntorcându-se spre profesie şi, prin ea, spre semeni. Aşadar, aceste evadări nu sunt un hobby. Nu reprezintă un „violon d’Ingres”. Ele sunt acel „altceva”. Sunt ceva vital, pentru că frumosul însuşi este vital pentru împlinirea noastră spre dragoste, înţelegere şi solidaritatea cu semenul suferind. Da, solidaritate! Pentru că actul medical este exemplara mărturie a solidarităţii umane. Dar pentru ca medicul să fie solidar are nevoie de solitudinea necesară a creatorului, fiecare act medical fiind un act de creaţie. Aici, în solitudine, medicul îngemănează ştiinţa cu evadările spre frumos, pregătindu-şi reîntoarcerile spre împlinire. Cum se poate defini frumosul? L-aş lăsa pe Kandinski să rostească, aşa cum a făcut-o în strălucitul său eseu despre „Spiritual în artă”…: „frumosul este tot ceea ce rafinează şi îmbunătăţeşte sufletul”.

M.B.: Înţeleg că medicul este deopotrivă solidar şi solitar?

N.H.: Exact! Solidaritatea este menirea lui fundamentală. Dar solitudinea este starea prin care se pregăteşte actul medical!

M.B.: Pentru cei care încă n-au frecventat vreuna din cele 182 de până acum, care este structura unei Gale?

N.H.: De la început şi până azi, Galele au fost structurate pe 1-2 conferinţe din domeniul culturii şi medicinii, urmate de o parte muzicală. În termeni numerici, au fost aproximativ 360 de conferinţe şi aproximativ 180 de miniconcerte. Michaela Bocu transcria evenimentul într-o admirabilă cronică ce apărea în „Adevărul de Cluj”, apoi în „Faclia”. De fapt, ea a botezat „Galele” care, în primele două luni, s-au numit „reuniuni”.

M.B.: Cum au evoluat mesajele medicale în aceşti 20 de ani?

N.H.: Evident că, după 20 de ani, mesajele medicale adresate Cetăţii sunt parţial diferite faţă de cele iniţiale. Medicina a evoluat mult, cea clujeană fiind în pas cu progresul medical general. „Receptorii”, adică populaţia, s-a schimbat şi ea, a devenit mai receptivă, dispusă să aplice în viaţa de zi cu zi în special sfaturile legate de stilul de viaţă. Dar, dincolo de aceste progrese bilaterale, medici şi populaţie, trebuie să spunem că fundamentul medicinii a rămas acelaşi: „Medicina înseamnă binele semenilor prin sănătatea păstrată sau dobândită cu orice preţ, cu orice mijloc, oricând şi oriunde.” Aşa defineam medicina într-un eseu şi îmi menţin crezul.

M.B.: În ultimii ani au fost multe dezbateri referitoare la medicina românească. Cum se vede acum, în medicină, relatia între putere şi morală? În medicină, unde arta îmbrăţişării ştiinţei cu conştiinţa se face de către oameni şi pentru oameni, există vreo faţă a puterii?

N.H.: Puterea defineşte acţiunea de obţinere a unei schimbări, îndeplinirea unei nevoi ori dorinţe sau, cu alte cuvinte, de realizare a unui obiectiv. Tripodul ei ar fi forţa, banul şi cunoaşterea. Atunci când a descris-o astfel, Toffler a precizat că elementele puterii sunt intercondiţionate dar că, în zilele noastre, rolul informaţiei sau al cunoaşterii a devenit covârşitor. Medicina are că trăsătură definitorie actul medical preventiv sau curativ, vizând sănătatea semenilor. Organizarea şi aplicarea lui este complexă şi condiţionată de factori multipli. În contextul acestor precizări, puterea în medicină ar însemna capacitatea de a organiza şi efectua actul medical, astfel ca acesta să fie performant, adică intensiv, extensiv şi nediscriminator. Aici, în profesia noastră, puterea este, deci, o metodă şi nu un scop în sine.

A consemnat
Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

(continuare în numărul nostru de mâine)

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *