Galele MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ – 205. LEONARDO DA VINCI – Omul universal

Finele lunii mai 2019 a coincis, în mod fericit, cu cea de a 205-a Gală Medicină, Artă, Cultură – organizatori: Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Iuliu Hațieganu”, Consiliul Județean Cluj, Academia Română – Filiala Cluj-Napoca și Muzeul de Artă Cluj-Napoca – și, mai mult decât atât, cu marcarea, în cadrul evenimentului, a 500 de ani de la dispariția fizică a celui supranumit ,,Omul Renașterii”. Artist și inventator de geniu, cu o suită de realizări ce nu au putut fi egalate nici în vremea sa și nici după aceea, Leonardo da Vinci, prin ideile și creațiile sale, a schimbat din temelii lumea, trăindu-și viața potrivit concepției filosofice care susținea că dezvoltarea și evoluția omului nu au limite, că omul trebuie să-și atingă potențialul maxim în timpul vieții. Pe aceste coordonate s-au situat cele două excepționale evocări consacrate lui da Vinci, susținute de:
Prof.dr. ing. Radu MUNTEANU – GENIUL UNIVERSAL AL LUI LEONARDO, eruditul universitar clujean subliniind, între altele, următoarele:
,,<Nacque un mio nipote, figliolo di ser Piero mio figliolo a di 15 aprile in sabato a ore 3 di notte>, adică <Mi s-a născut un nepot, fiul fiului meu, ser Piero, în 15 aprilie (1452), sâmbătă la ora trei noaptea>, scria în jurnalul său Antonia de Vinci, notarul din mica localitate Vinci…Această frază lapidară consemna venirea în lumea noastră a micului Leonardo, ca un <rod al păcatului>, cel care va deveni celebrul <Homo universalis>, cel care a uluit lumea prin caracterul universal al preocupărilor sale…Dar, Leonardo s-a explicat: Dorința de a cunoaște este firea celor buni. El a pictat <Cina cea de taină> și <Mona Lisa> – cele mai faimoase picturi din istorie, însă n-a terminat mai mult de cincisprezece lucrări, suficiente însă pentru a-și dovedi geniul !
Lumea-l trata ca artist, dar în adâncul său, el se considera deopotrivă inginer și om de știință. Pasiunea lui neastâmpărată și obsesivă l-a împins spre studii senzaționale în domeniul anatomiei și tehnicii militare, a studiat fosilele și păsările, a studiat inima și optica, mașinile zburătoare și botanica, a cercetat curgerea apei și zoologia, s-a preocupat de astronomie și măsurarea timpului, a fost pasionat de arhitectură, muzică și mecanică etc. etc. etc. Așa a devenit arhetipul Omului Renașterii… El a îmbinat ca nimeni altul știința cu arta, devenită iconică, prin reprezentarea omului perfect proporționat înscris în interiorul unui cerc și al unui pătrat, cunoscut sub denumirea de <Omul Vitruvian>…
Știința sa i-a influențat arta. El, cel care în studiile anatomice a jupuit pielea cadavrelor, a redat la perfecțiune mușchii care antrenează buzele și a pictat apoi cel mai enigmatic surâs din lume. A studiat nenumărate cranii, oasele și dinții ca să poată exprima mai uman agonia Sfântului Ieronim. A cercetat matematic optica și a explicat cum lumina ajunge la cornee generând magic iluzii ce au schimbat perspectiva vizuală în capodopera sa din refectoriul mănăstirii Santa Maria delle Grazie: Cina cea de taină! Pe măsura trecerii timpului și-a continuat munca științifică nu numai pentru arta sa, ci și dintr-un instinct de a înțelege adevărurile profunde ale creației, iar curiozitatea sa devenea fermecător de obsesivă (…) Leonardo, cel care a fost lipsit de educație formală, a învățat singur cum să devină un erudit plin de imaginație și cel mai mare om de știință, inventator, artist și inginer nepereche. Fără exagerare, putem afirma că secolul al XV-lea a fost secolul lui Leonardo, al lui Columb și al lui Gutenberg, secol dominat de diseminarea cunoștințelor prin intermediul noilor tehnologii. Adică un veac… precum al nostru…Geniul lui Leonardo a fost unul cu adevărat uman, clădit de propria voință și ambiție, iar din acest motiv îl putem înțelege.
Leonardo a avut o imaginație atât de bogată încât cocheta cu fantasticul care parcă rămâne impregnat în tot ceea ce făcea, de la producțiile teatrale, la planurile de deviere a râurilor, de la proiectele orașelor ideale, la mașini de zburat, tancuri, mitraliere, parașute sau submarine. Intuiția lui avea un caracter vizionar și parcă o premoniție genială, legată de o amplă deschidere spirituală și intelectuală privind spațiul terestru și nemărginitul cosmos, lucruri nemaiîntâlnite la altcineva pe parcursul istoriei civilizației (…) Deși uneori căuta un echilibru prin retragere în sine, Leonardo a știut să-și asculte semenii, fie ei puternici și străluciți, slabi și anonimi, leneși sau harnici, căutând parcă dovada sau mărturia unei lumi ce aspiră să-și găsească mereu sensul armoniei. A dovedit un respect profund pentru măreția naturii, fiind mereu fascinat de armonia modelului acesteia, iar observațiile lui, dublate de o curiozitate fără margini, l-au făcut să devină o întruchipare a idealului renascentist, dar și un inginer și artist de o modernitate unică.
Leonardo a călătorit de la Vinci la Florența și Veneția, apoi la Milano, după care urmează o ultimă perioadă florentină încheiată cu reîntoarcerea la Milano, iar cu trei ani înaintea plecării definitive în Franța, îl găsim la Roma. La Curtea de Amboise, bucurându-se de cel mai generos mecena și prieten al său, Regele Francisc I, Leonardo și-a afirmat renumele de <Homo universalis>, pe care nu l-a avut la Florența, Milano sau Roma. Ultimul domiciliu al lui Leonardo a fost castelul Clos Luce, situat într-un parc de pe malurile unui mic afluent al Loirei. Acolo, într-o cameră de la primul etaj, Leonardo s-a întânit cu nemărginirea. Era 2 mai 1519… Pe drumul spre locul său de odihnă veșnică, rămășițele sale pământești au fost însoțite, conform dorințelor lui Leonardo, de un cortegiu de 60 de săraci până la biserica Saint Florentin a castelului Amboise.
În lume au mai fost și alți gânditori, mai profunzi sau mai logici și poate mai practici, însă nimeni nu a fost atât de creativ în atât de multe domenii. Unii oameni au fost geniali într-un domeniu, dar excelența lui Leonardo s-a întins în sfere multiple. Curiozitatea sa l-a împins atât de departe încât a devenit unul dintre cei câțiva oameni din istorie care au încercat să știe tot ce era de știut, despre tot ce putea fi știut… Leonardo n-a fost doar un geniu, ci mai mult. El a fost o întruchipare a minții universale, încercând să înțeleagă creația și felul în care ne găsim rostul în ea !
Leonardo a înțeles valoarea experienței înaintea lui Bacon, iar cel care știa înaintea lui Copernic că Pământul este un astru, devenind un precursor în toate, se gândea probabil la un univers infinit, dar și la enigmele de pe Pământ, făcând ca în urma lui să sporească ruinele lucrărilor neisprăvite. Aceste enigme au sporit când arheologii au găsit în preajma coastelor egiptene cele trei porturi scufundate – Heraklion, Canopus și Menouthis ale imperiului lui Alexandru Macedon -, abundând de resturile unor statui gigantice. Apoi s-a descoperit o inimă bine conservată a ierbivorului preistoric Thescelosaurus…
Dacă Leonardo ar fi aflat despre acestea, ar fi început să le studieze. Fiindcă, pentru el, risipa în prea multe preocupări era o vocație și nu vom putea afla niciodată la câte tablouri a renunțat pentru a studia cuadratura cercului sau proiectele unor arme și fortificații care nu apărau pe nimeni. În anul care a încheiat mileniul, fizicianul Humphrey Maris a demonstrat că electronul se poate scinda în particule numite ,,electrinos”, iar alți cercetători americani au găsit o soluție pentru computerul cuantic plecând de la fenomenul de decoerență, adică de la faptul că atomul se poate afla simultan în două poziții… Dacă Leonardo ar fi știut acestea, s-ar fi gândit că pe lângă timp și spațiu mai există o dimensiune eternă și infinită, adică imaginația. Iar cei care îi văd creația vor înțelege că opera sa principală o constituie lipsa de măsură cu care s-a risipit pentru a demonstra, ca nimeni altul, că se poate visa absolutul cu un trup care moare”…
Istoricul de artă Alexandra SÂRBU, șef al Serviciului de Cercetare, Organizare Expoziții și Pedagogie Muzeală în cadrul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, s-a referit, în intervenția sa, la LEONARDO DA VINCI – DESENATOR. Iată câteva fragmente din amplul expozeu. ,,Imensă ca sferă de cuprindere, dar exercitând o fascinaţie absolut magnetică prin spectacolul estetic uluitor pe care îl dezvăluie ochilor şi energia intelectuală consumată ce face proba unei remarcabile puteri creative şi luminozităţi a spiritului, opera grafică a lui Leonardo da Vinci oferă un exemplu magistral de convergenţă între actul observaţiei active, cercetarea artistică şi rigoarea analizei ştiinţifice […] făcând, totodată, posibilă, prin acel „melanj” tulburător şi irepetabil de text şi imagine, întrepătrunderea rodnică dintre două lumi aflate la antipozi: arta şi ştiinţa, care prin desenul său se întâlnesc, contopindu-se într-un act reflexiv percutant şi lucid, nutrit de dorinţa acerbă de a înţelege, de a scruta şi pătrunde esenţa fiinţei umane şi a realităţii fizice a existenţei.
Cu alte cuvinte, <credea doar ceea ce vedea cu ochii lui>, după sublinierea inspirată a marelui istoric de artă, Ernest H. Gombrich. A susţinut cu tărie necesitatea de a face totul vizibil, desenul dobândind pentru el conotația specială a unui mijloc de acces, direct și neîngrădit, la „adevărul” naturii. Însă demersul său temerar nu s-a limitat niciodată doar la un „survol” exploratoriu al lumii înconjurătoare, ci a fost unul puternic marcat de rigoarea și acribia documentării ca rod al unor investigații sistematice și susținute, desfășurate pe parcursul unui număr impresionant de ani. Iar ca o consecință firească, desenul ca bază a creativității a ajuns să ocupe un loc esențial în registrul atât de diversificat al preocupărilor sale artistice și științifice, fiind privit ca un redutabil instrument de analiză şi reflecţie asupra lumii, un mijloc de cunoaştere ştiinţifică, o autentică „formă a minţii” (forma della mente în italiană). Până la Leonardo da Vinci, reprezentarea realității obiective nu a fost niciodată plasată într-un raport simbiotic cu cercetarea metodică a legilor care o guvernează, fundamentată pe inventarierea minuțioasă a componentelor sale definitorii, a căror percepere exactă înlesnea găsirea metodelor practice necesare reproductibilității ei.
S-a numărat și printre primii care au recunoscut valoarea experienţei şi însemnătatea acumulării ei, experienţă pe care a înţeles-o în termeni de experimentare şi analiză ştiinţifică a realităţii, în această direcție înscriindu-se mai cu seamă ipostaza sa de anatomist, care i-a permis o cunoaștere a corpului în interior mult mai aprofundată față de cea dobândită prin studiul temeinic al tratatelor antichității de către oricare doctor al epocii, acest tip de activitate suscitând pentru el infinite comentarii manuscrise și o multitudine de desene, absolut notabile prin calitatea grafică și precizia stupefiantă a observației. A aplicat aceeași procedură și pentru celelalte domenii științifice care intrau în cercul intereselor sale: botanică, zoologie, astronomie, geologie, mecanică etc.
Chiar dacă în intenţii Leonardo căuta o redare exactă a lumii înconjurătoare, într-un mod cât mai ştiinţific şi obiectiv cu putinţă, desenele sale originale, care s-au păstrat într-un număr considerabil (sunt mii de astfel de coli conservate), posedă o seducătoare atractivitate şi, nu în ultimul rând, o poezie intrinsecă. Stilul desenului său, dincolo de nuanţările fireşti care vin odată cu evoluţia ce maturizează expresia şi sporeşte gradul virtuozității tehnice, se află într-o compatibilitate perfectă cu intenţia şi scopul lor generator. A fost un desenator neobosit, de o rară prolificitate și versatilitate, desenele sale făcând proba unei remarcabile varietăţi a vocabularului tematic, tehnic şi formal.
Leonardo da Vinci nu a făcut pasiune pentru erudiţia livrescă, nu a avut niciodată pretenţia sau ambiţia unei recunoaşteri ca savant, însă era stăpânit de convingerea deplină că artistul are datoria de a investiga, explora şi <cuceri> lumea vizibilă, examinarea ei amănunțită în încercarea de a înțelege, dincolo de aparență, resorturile care o pun în mișcare servind drept bază solidă operei artistice. Desenele sale originale compun un corpus monumental, care mărturisește amploarea intereselor și bogăția inepuizabilă a observațiilor și a descoperirilor atinse de acest <geniu universal> al strălucitului Cinquecento, o personalitate poliedrică și mai cu seamă un spirit liber, de o complexitate și anvergură copleșitoare, care a întruchipat la superlativ ipostaza <exponentului suprem> al înfloritoarei epoci a Renașterii”.
Reuniunea, moderată în aceeași cheie a excepționalității de Prof.dr. Nicolae HÂNCU, ni l-a adus în față pe Leonardo – Omul universal: artă și știință văzute ca două domenii complementare, primul aparat de zbor, ,,Omul Vitruvian”, parașuta, mitraliera, zborul păsărilor, corpul uman, infinitatea cunoașterii. Nu întâmplător, Freud spunea despre da VINCI că ,,era un om care s-a trezit prea devreme în întuneric, în timp ce toți ceilalți încă dormeau”. Pentru curajul de a îndrăzni mai mult decât a făcut-o cineva vreodată, pentru ardoarea cu care a visat și a creat spre a-și depăși limitele, Leonardo a devenit ,,Omul Renașterii”.

Michaela BOCU
Credit foto: Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *