Gabor Tompa, noul preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa

Directorul Teatrului Maghiar de Stat Cluj, Gabor Tompa, a fost ales noul președinte al Uniunii Teatrelor din Europa. Gabor Tompa a declarat că în calitate de președinte al celei mai prestigioase organizații teatrale din Europa își propune să construiască punți între vechile și noile valori și consolidarea renumelui organizației. Totodată, Gabor Tompa spune că are în plan să reia festivalul anual organizat de către Uniunea Teatrelor din Europa, ultima ediție fiind organizată, în 2008, de către Teatrul Bulandra în parteneriat cu Teatrul Maghiar de Stat Cluj. De asemenea, pentru Gabor Tompa o importanță deosebită o au și academiile de vară, schimburile culturale și permanenta colaborare dintre teatrele membre. Înființată în anul 1990 de către Jack Lang (Ministrul Culturii din Franța la acea vreme) și de cunoscutul regizor Giorgio Strehler (directorul Teatrului Piccolo din Milano), Uniunea Teatrelor din Europa pune accent pe diversitatea culturală și lingvistică și iniţiază forme durabile de colaborare internațională. Până acum, președinți ai Uniunii au mai fost: regizorul Gábor Zsámbéki, care a condus organizația după moartea lui Giorgio Strehler, între anii 1998-2004; regizorul Alexandru Darie (directorul Teatrului Bulandra); regizorul Ilan Ronen (fost director al Teatrului Habima din Israel). În acest moment, Uniunea Teatrelor din Europa are în jur de 40 de membri, principalul său scop fiind colaborarea inovatoare și schimburile internaționale.

Articole din aceeasi categorie