Furt înscenat de un poştaş clujean

Doi bărbaţi au fost reţinuţi de polițiștii clujeni după ce ar fi înscenat furtul a peste 60.200 de lei.

IPJ Cluj a anunţat că în 10 octombrie a.c., în jurul orei 12,15, un bărbat din Cojocna, angajat ca factor poştal a sesizat Poliția cu privire la faptul că, în timp ce își desfășura activitatea pe strada Nirajului, din Cluj-Napoca, a fost pulverizat în față cu un spray iritant lacrimogen și i-au fost sustrași 60.200 de lei de către o persoană necunoscută. „În urma sesizării, la nivelul Poliției municipiului Cluj-Napoca s-a constituit o echipă operativă formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, Biroului de Investigații Criminale, Secțiilor 2 și 7 Poliție, pentru stabilirea exactă a stării de fapt și identificarea autorului.

În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că sesizarea făcută de persoana vătămată nu este reală. Conform cercetărilor efectuate, bărbatul ar fi avut o înțelegere prealabilă cu o altă persoană, cei doi înscenând sustragerea banilor.

În circa trei ore de la sesizare, polițiștii au reușit să identifice și cealaltă persoană implicată, stabilindu-se că este vorba despre un bărbat, de 39 de ani, din Florești’’, a precizat IPJ Cluj.

În autoturismul bărbatului de 39 de ani, polițiștii au descoperit peste 42.800 de lei, bani ridicați în vederea continuării cercetărilor.

În urma probatoriului administrat, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru delapidare,  complicitate la delapidare și inducerea în eroare a organelor judiciare. În cursul zilei de joi, cei doi bărbaţi au fost prezentați magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive. C.P.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *