Fotbal (UEFA Champions League) / Real Madrid – PSG, finala din “optimi”

Titlul sună a clişeu, dar altul mai bun n-am găsit pentru a-l pune pe afişul celui mai atractiv meci din “optimile” Ligii Campionilor. N-ar trebui să ne mire faptul că prima fază eliminatorie a întrecerii ne pune în faţa unei astfel de confruntări, întrucât faza grupelor a filtrat tot ce are mai bun fotbalul continental la această oră. Şi trebuie să ne aşteptăm ca până la finala propriu-zisă să mai avem parte de ciocniri de genul acesta, care, fără îndoială, provoacă un cutremur de câteva grade pe scara Richter în rândul iubitorilor autoproclamatului sport rege. Spectatorul vrea pâine şi circ şi primeşte ceea ce cere. În această seară intră în scenă trei foste campioane ale Europei: FC Porto, FC Liverpool şi Real Madrid. Spectacolul e garantat. Sunt echipe ofensive, care marchează la foc automat. În aceeaşi măsură, Paris Saint Germain a devenit, graţie miliardului de dolari investit de arabi, o maşină de fotbal, care a reuşit să atragă fotbalişti cu nume. Francezii au ajuns la nivelul la care pot concura financiar giganţii în materie: Real Madrid, Barcelona şi Manchester United. La nivelul la care pot deturna un jucător aflat pe punctul de a semna cu una din cele trei grupări amintite.

Nu puţini sunt cei care văd Paris Saint Germain capabilă să câştige preţiosul trofeu în acest sezon, însă primul mare hop este Real Madrid. Gruparea din Hexagon a arătat că poate defila pe aceeaşi scenă cu Bayern Munchen, însă datele problemei se schimbă în condiţiile unei duble eliminatorii. Şi Manchester City a crescut ca Făt-Frumos, dar atât englezilor, cât şi francezilor le lipseşte pedigree-ul european, care face diferenţa în confruntările cu “primadonele” de pe scena soccer-ului continental. Vom vedea în acest sezon dacă muşchii “dopaţi” cu bani grei ai celor de la Manchester City şi Paris Saint Germain vor impresiona adversarii sau trofeul va ajunge tot în vitrina unei grupări consacrate. Daţi-mi voie să cred că aşa se va şi întâmpla. Până la eventuala confirmare, să ne bucurăm în această seară de două întâlniri de…gradul trei, parafrazând titlul celebrului science-fiction regizat de Steven Spielberg.

 

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie